Europa se îndreaptă pe nesimțite în poziția în care va fi dependentă de un alt produs rusesc, la fel cum a fost cu gazele naturale

Perspective   
Europa se îndreaptă pe nesimțite în poziția în care va fi dependentă de un alt produs rusesc, la fel cum a fost cu gazele naturale

Europa se îndreaptă pe nesimțite în poziția în care va fi dependentă de îngrășămintele rusești, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrășăminte necesare pentru culturile agricole, informează Financial Times.

Îngrășămintele pe bază de azot, care sunt importante pentru creșterea plantelor, sunt produse pe bază de gaze naturale și Rusia exportată cantități din ce în ce mai mari în Europa, înlocuind o parte din gazele sale naturale care acum sunt interzise în UE, spune Svein Tore Holsether, director general la Yara International, unul din cei mai mari producători de îngrășăminte pe bază de azot, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Nou terminal, inaugurat luna viitoare în Portul Constanța, după o investiție cu compania portuară din Dubai. Companiile din Emirate ar putea investi și în proiectul de 1,12 miliarde euro CITEȘTE ȘI ANUNȚ Nou terminal, inaugurat luna viitoare în Portul Constanța, după o investiție cu compania portuară din Dubai. Companiile din Emirate ar putea investi și în proiectul de 1,12 miliarde euro

"Îngrășămintele sunt noile gaze. Este paradoxal că obiectivul este reducerea dependenței Europei de Rusia și acum intrăm pe nesimțite într-o situație în care transferăm Rusiei puterea asupra unui produs esențial pentru producția alimentară", spune Holsether.

Potrivit Eurostat, în perioada iunie 2022-iunie 2023, UE a importat de două ori mai multă uree, un îngrășământ frecvent utilizat, din Rusia decât în precedentele 12 luni. În sezonul curent, care se va încheia în luna iunie 2024, importurile din Rusia sunt mai mici dar totuși peste media istorică și sunt responsabile pentru o treime din importurile totale de uree în blocul comunitar.

Schimbare pregătită - Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat la orice adresă din țară, nu doar la cea de domiciliu CITEȘTE ȘI Schimbare pregătită - Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat la orice adresă din țară, nu doar la cea de domiciliu

Prețul îngrășămintelor a explodat după invazia rusească din Ucraina, iar sancțiunile impuse Rusiei au limitat cantitățile de gaze naturale disponibile, materia primă din care sunt produse îngrășămintele pe bază de azot. Asta îi afectează financiar pe fermierii europeni, în timp ce fermierii din alte părți, în special din Africa, au încetat pur și simplu să mai folosească îngrășăminte, reducând randamentele și agravând o criză financiară mondială.

Între timp prețurile la îngrășăminte au mai scăzut, pe fondul reducerii cotațiilor la gaze, însă industria europeană a îngrășămintelor se confruntă în continuare cu probleme pe măsură de importurile din Rusia ocupă o felie din ce în ce mai mare din piață, spune Holsether. Potrivit acestuia, producătorii ruși de îngrășăminte profită de pe urma unor costuri mai mici cu energia, și în plus nu trebuie să respecte atât de multe constrângeri în ceea ce privește protecția mediului și deci pot să emită mai multe gaze cu efect de seră.

EXCLUSIV Adrian Câciu: Absorbția pentru fondurile europene 2021-2027 este de 4%. Cât promite ministrul până la finalul anului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Adrian Câciu: Absorbția pentru fondurile europene 2021-2027 este de 4%. Cât promite ministrul până la finalul anului

Rusia ar putea să își utilizeze poziția dominantă de pe piața îngrășămintelor în scopuri politice, la fel cum a făcut Moscova cu livrările de energie, avertizează Holsether. "Atunci când produci un produs care este atât de important în producția de hrană, asta este un instrument puternic. Și, din nou, cred că ar fi naiv să credem că, la un anumit moment, asta nu va fi utilizat în scopuri politice", a spus director general de la Yara International.

viewscnt
Afla mai multe despre
europa
rusia