Două firme românești din Londra au primit scrisori cu mesaje xenofobe. Reacția Ministerului de Externe

Două firme românești din Londra au primit scrisori cu mesaje xenofobe. Reacția Ministerului de Externe
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2020

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a cerut, miercuri, autorităților din Marea Britanie și Poliției metropolitane să ia măsuri, după ce două firme românești din Londra au primit scrisori cu mesaje xenofobe. ”Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie”, a transmis MAE.

MAE a transmis, miercuri, precizări cu privire la informațiile conform cărora două firme românești din Londra au primit scrisori anonime cu conținut xenofob, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Peste 1.100 de persoane au murit din cauza înfectării cu coronavirus CITEȘTE ȘI Peste 1.100 de persoane au murit din cauza înfectării cu coronavirus

”Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Londra, a semnalat deja această situație Ministerului britanic de Externe și conducerii Poliției metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente și de a lua măsurile care se impun pentru a preveni și sancționa orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetățenilor români prezenți în Marea Britanie”, a transmis MAE.

Sursa citată a precizat că, de asemenea, cazul a fost adus și la cunoștința Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanța pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării și protejării drepturilor cetățenilor europeni.

”Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie și, în egală măsură, încurajează cetățenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situații sau care au cunoștință de astfel de situații să informeze atât Ambasada României la Londra, cât și autoritățile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun”, a mai transmis MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societății britanice față de cetățenii români care locuiesc și lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică și apreciată pentru contribuția activă la dezvoltarea economiei și societății britanice.

Potrivit RFI, două firme românești din nordul Londrei au primit scrisori anonime cu conținut xenofob în limba engleză.

Ambele firme sunt situate în cartierul Burnt Oak, un fel de Mică Românie în capitala britanică.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul afacerilor externe
mesaje xenofobe