Declinul democrației a continuat la nivel global în anul 2021, potrivit Indexului Democrației realizat de Economist Intelligence Unit, transmite dpa.
Conform studiului întocmit anual de grupul The Economist, 45,7% dintre locuitorii planetei trăiau într-o formă de democrație în 2021, comparativ cu 49,4% în 2020, scrie Agerpres.
Totuși, numai 6,4% trăiau într-o 'democrație deplină', în ușor regres față de anul anterior (6,8%).
Conform studiului, mai mult de o treime din populație - 37,1% - trăia anul trecut sub o dictatură, ceea ce constituie o creștere ușoară comparativ cu 2020.
De altfel, proporția de state autoritariste a crescut constant în ultimii ani.
Norvegia continuă să conducă în topul democrațiilor, studiul acordând acestui stat scandinav cele mai mari punctaje la trei din cinci categorii.
Ea este urmată de Noua Zeelandă, care a urcat de pe locul al patrulea, și de Suedia, Finlanda, Islanda și Danemarca.
Două mari state europene au primit însă critici în studiul EIU.
Spania a fost coborâtă la gradul de 'democrație deficientă' în urma unui scor redus la capitolul independența justiției, din cauza disputelor politice legate de numirea judecătorilor.
Marea Britanie, deși rămâne o 'democrație deplină', a coborât în clasament în urma câtorva scandaluri care au subminat încrederea în guvern, notează autorii studiului. Prim-ministrul Boris Johnson se confruntă de multe săptămâni cu critici interne din cauza scandalului petrecerilor organizate în timpul pandemiei.
Totuși, țara asupra căreia și-a concentrat atenția studiul este China.
Intitulat chiar 'Provocarea China', el observă că, împotriva așteptărilor analiștilor occidentali, China nu a devenit mai democratică pe măsură ce i-a crescut nivelul de bogăție. Dimpotrivă, a devenit 'mai puțin liberă', fiind clasificată în raportul EIU drept un 'regim autoritar'.
Activiști pentru drepturile omului afirmă că în China cresc constant nivelul de supraveghere, represiunea împotriva criticilor guvernului, a disidenților și minorităților precum uigurii musulmani.