DECIZIE Durata concediului de acomodare, cu indemnizație lunară, pentru cei care adoptă copii, majorată la 2 ani

DECIZIE Durata concediului de acomodare, cu indemnizație lunară, pentru cei care adoptă copii, majorată la 2 ani
scris 28 feb 2023

O persoană care adoptă un copil sau oricare dintre soții familiei adoptatoare va putea  beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, față de cel mul un an în prezent, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

De ce este important: În prezent, legislația  prevede că adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, din activități independente, drepturi de autor ori activități agricole, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției, precum și de o indemnizație lunară.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este important: Cuantumul indemnizației lunare  este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției. Totodată, cuantumul indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei.

Firmele, obligate să răspundă clienților la telefon în cel mult 5 minute. Amenzi de zeci de mii de lei, în caz contrar CITEȘTE ȘI Firmele, obligate să răspundă clienților la telefon în cel mult 5 minute. Amenzi de zeci de mii de lei, în caz contrar

Autorii proiectului arată că la baza acestei modificări legislative pentru creșterea duratei concediului de acomodare la maximum doi ani stă principiul egalității în fața legii, având în vedere faptul că durata concediului de creștere a copilului este de maximum doi ani pentru unul dinfre părinți, în timp ce adoptarea unui copil dă naștere unui concediu de acomodare de doar maximum un an.

”Constatând această diferență de fratament, pentru a verifica respectarea principiului egalității urmează ca legiuitorul să stabilească care este relația dintre noțiunea de creștere a copilului și cea de acomodare a copilului adoptat, respectiv dacă noțiunea de creștere a copilului și cea de acomodare a copilului sunt atât de diferite încât reclamă un tratament diferențiat, așa cum este în prezent, ori, în realitate, cele două noțiuni sunt mult mai apropiate și ar merita un tratament juridic identic, respectiv tratamentul propus prin prezenta propunere de lege.

Guvernul începe programul pentru reducerea riscului seismic cu ”evaluarea vizuală rapidă” a clădirilor - de la anul. Autoritățile ignoră legile care obligă expertizarea școlilor și spitalelor în pericol până în 2024 CITEȘTE ȘI Guvernul începe programul pentru reducerea riscului seismic cu ”evaluarea vizuală rapidă” a clădirilor - de la anul. Autoritățile ignoră legile care obligă expertizarea școlilor și spitalelor în pericol până în 2024

În fapt, noțiunea de creștere a copilului include și noțiunea de acomodare, întrucât atât copiii asumați de familiile lor cât și copiii adoptați aflați în perioada de acomodare cresc, iar în cursul creșterii se și acomodează la familia din care fac parte”, susțin autorii proiectului.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie promulgat de către șefului statului.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
adoptie
concediu
acomodare
doi ani
soț
persoana
parlament