Creșterea comerțului cu arme a încetinit din cauza problemelor de aprovizionare

Creșterea comerțului cu arme a încetinit din cauza problemelor de aprovizionare
scris 5 dec 2022

Vânzările de arme și servicii în sectorul militar la nivel global au crescut în 2021, dar au fost afectate de problemele de aprovizionare generate de pandemie și de războiul din Ucraina, potrivit unui nou raport, transmite AFP.

Conform raportului Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), cele mai mari 100 de companii au vândut arme și servicii destinate sectorului militar în valoare de 592 de miliarde de dolari (aproximativ 562 de miliarde de euro) în 2021, o creștere cu 1,9% față de 2020, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Povestea vânzării telefericului din Sinaia, din portofoliul lui Adrian Sârbu. Plângere penală la DNA și solicitare de sechestru CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Povestea vânzării telefericului din Sinaia, din portofoliul lui Adrian Sârbu. Plângere penală la DNA și solicitare de sechestru

Cu toate acestea, creșterea a fost grav afectată de problemele larg răspândite ale lanțului de aprovizionare.

"Impactul de durată al pandemiei începe cu adevărat să se manifeste în cazul companiilor producătoare de armament", a declarat pentru AFP Nan Tian, cercetător SIPRI și coautor al raportului. Problemele în ceea ce privește lipsa forței de muncă și aprovizionarea cu materii prime au "încetinit capacitatea companiilor de a produce sisteme de arme și de a le livra la timp"."Ceea ce vedem cu adevărat este, probabil, o creștere posibil mai lentă decât se așteptau mulți în privința vânzărilor de arme în 2021", a subliniat el.

Problemele de aprovizionare sunt de așteptat să se înrăutățească odată cu războiul din Ucraina, în special "pentru că Rusia este un furnizor major de materii prime utilizate în producția de arme", potrivit autorilor raportului, dar și pentru că acest conflict a determinat o creștere a cererii.

Cu toate acestea, rămâne dificil de evaluat nivelul acestei creșteri, potrivit lui Nan Tian, care depinde atât de nevoile țărilor care au ajutat Ucraina să își refacă stocurile de armament, cât și de înrăutățirea mediului de securitate, aceasta însemnând că "țările încearcă să-și procure mai multe arme".

Deși companiile americane domină în continuare piața globală a producției de armament, reprezentând mai mult de jumătate din vânzările globale ( 299 de miliarde de dolari), Statele Unite sunt singura regiune din lume care a înregistrat o scădere a vânzărilor în comparație cu 2020. Dintre cele mai mari cinci companii de pe piața americană - Lockheed Martin, Raytheon Technologies, Boeing, Northrop Grumman și General Dynamics - vânzările au crescut doar în cazul companiei Raytheon Technologies.

În același timp, vânzările celor mai mari opt companii de armament din China au crescut în 2021 cu 6,3%, ajungând la o valoare de 109 miliarde de dolari.

Companiile europene, care reprezintă în prezent 27 din cele mai mari 100 de companii, au venituri totale de 123 de miliarde de dolari, în creștere cu 4,2% față de 2020.

Raportul notează, de asemenea, o tendință în rândul companiilor private de investiții de a cumpăra firme de armament, o evoluție apreciată de autorii raportului ca fiind mai vizibilă în ultimii trei sau patru ani. Astfel, această tendință riscă să facă mai opacă industria de armament și, prin urmare, mai greu de urmărit."Pentru că aceste companii private de investiții vor cumpăra aceste firme și practic nu vor mai produce date financiare publice", a explicat cercetătorul SIPRI.

viewscnt
Afla mai multe despre
sipri
arme