Asociația ”Cred în România” a lansat platforma cu același nume, parte a unui amplu demers de promovare a României, o mișcare apolitică, civică și culturală. Vorbim despre un demers de responsabilizare socială, care își propune să readucă în atenția românilor lucrurile bune, proiectele inspirate și ideile care fac cinste țării. Mai mult, ”Cred în România” susține oamenii cu inițiativă, dorindu-și să contribuie la schimbarea felului în care ne percepem țara și ne raportăm la ea.
Asociația „Cred în România” este fondată de un grup de tineri care au beneficiat de oportunități de studiu și muncă pe care le datorează, într-o mare măsură, României. O Românie care totuși crede prea puțin în ea însăși. Aceștia și-au dat seama că există o nevoie clară de susținere a sentimentelor de apartenență la comunitate, de încredere în cei din jur și de optimism. În contextul în care spațiul mediatic este dominat de știri senzaționale, de opinii negative, de zvonuri și de critici deseori nejustificate la adresa României, românii au ajuns sa nu mai aibă încredere în forțele proprii, sunt neîncrezători în autorități, suspicioși față de cei din jurul lor și pesimiști la adresa viitorului.
„Cred în România” își propune să contribuie la schimbarea acestei situații și să aducă în primul rând Romania faptelor bune, a inițiativelor care schimbă comunități și a oamenilor care se ghidează după valori frumoase. Pentru că România merită, România crește și România devine mai bună. România se dezvoltă rapid și recuperează decalaje, aflându-se deja printre țările prospere, sigure și dinamice. Milioane de români pricepuți și cinstiți își fac treaba cu demnitate acolo unde se află. Aceasta este povestea României care merită să fie spusă pentru că este povestea României reale.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Multe dintre lucrurile bune care se întâmplă în România rămân deseori nevăzute, astfel platforma „Cred în România” pune în lumina reflectoarelor proiecte care se dovedesc sustenabile și utile comunității, tineri talentați care prin dedicare și ingeniozitate rescriu paradigmele și revoluționează, artiști care poartă cu mândrie românescul în întreaga lume.
Printre inițiativele susținute se numără: Avanpost – spațiu de creație care susține producția de filme românești; BookLand – asociație care oferă elevilor din mediul rural condiții mai bune de învățare; Colegi de bancă – proiect care urmărește combaterea abandonului școlar în mediile defavorizate; Cum Laude – rețea de excelență care pune în valoare tinerii cu rezultate extraordinare. Lista este continuată de competiția Destinația anului – program de promovare a turismului intern prin popularizarea destinațiilor din România; Inventikus - centru de inovare, format de entuziaști ai cercetării și inventicii; Ziua generației Z - academie digitală și laborator de idei și inițiative prin care tineri tinerii își articulează visul pentru Romania si învață să își transforme ideile în proiecte concrete în folosul lor și al comunității din care fac parte.
România în care credem este europeană și euro-atlantică, democratică, multietnică, multiconfesională și incluzivă. Este prosperă, tolerantă și generoasă, atractivă pentru profesioniști, studenți, artiști și
antreprenori deopotrivă, români și străini. România în care credem există deja, iar povestea ei se cuvine să fie spusă cu obiectivitate și argumentele corecte. România care ne face cinste este în fața noastră și merită să o descoperim.
Tu de ce crezi în România sau ce te-ar determina să îți redobândești încrederea în ea? Scrie la adresa cred@credinromania.ro echipei „Cred în România” și haide să conturăm împreună România care ne face cinste!
Despre platformă aflati aici: https://www.youtube.com/watch?v=quRJLyVHj2Q
Pentru mai multe detalii, vă rugam vizitați https://credinromania.ro/ sau scrieți-ne la adresa: contact@credinromania.ro.