Concentrațiile gazelor cu efect de seră din atmosferă au atins niveluri record în 2023, fenomen ce va determina în mod inevitabil creșteri ale temperaturilor în următorii ani, a avertizat ONU, potrivit AFP.
Nivelurile principalelor trei gaze cu efect de seră - dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) și protoxid de azot (N2O), care contribuie la încălzirea climatică - au crescut toate anul trecut, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM).
Agenția meteorologică și climatică a ONU a constatat mai ales că CO2 se acumulează mai rapid ca până acum în atmosferă, creșterea fiind de peste 10% pe parcursul a două decenii, scrie Agerpres.
''Alt an. Alt record. Acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru decidenți. Suntem în mod evident în întârziere față de obiectivul Acordului de la Paris'' asupra climei din 2015, a declarat Celeste Saulo, secretar general al OMM.
Statele au convenit în cadrul Acordului de la Paris să limiteze încălzirea climatică la mai puțin de 2 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale sau chiar la 1,5 grade Celsius, dacă acest lucru va fi posibil.
Raportul anual al OMM asupra gazelor cu efect de seră este publicat cu puțin timp înainte de COP29, următorul summit climatic anual al ONU, care va avea loc în perioada 11-22 noiembrie la Baku, Azerbaidjan.
Atât timp cât emisiile vor continua să se producă, gazele cu efect de seră vor continua să se acumuleze în atmosferă, determinând creșterea temperaturilor, avertizează OMM.
Deja, temperaturile globale la nivelul solului și al apelor mărilor au fost în 2023 ''cele mai ridicate înregistrate vreodată începând din 1850'', a subliniat ea.
Având în vedere durata de viață a CO2 în atmosferă, nivelurile de temperatură actuale se vor menține timp de decenii, chiar dacă emisiile se vor diminua rapid și vor atinge nivelul zero net.
În 2023, concentrațiile de CO2 atingeau 420 de părți la milion (ppm), cele de metan au fost de 1.934 părți la miliard (ppb) și cele de protoxid de azot erau de 336 ppb.
Ele au echivalat cu 151%, 265% și 125% în raport cu nivelurile din 1750 (o creștere de un punct pe an pentru cele trei gaze).
CITEȘTE ȘI FOTO MedLife semnează o nouă achiziție''Impact real asupra vieților noastre''
''Sunt mai mult decât simple statistici. Fiecare parte la milion și fiecare fracțiune de grad de creștere a temperaturii au un impact real asupra vieților noastre și asupra planetei noastre'', a declarat Celeste Saulo, citată într-un comunicat.
În ceea ce privește CO2, responsabil pentru 64% din încălzirea climatică, creșterea de 2,3 ppm constatată în 2023 este cea de-a 12-a creștere anuală consecutivă de peste 2 ppm - cauzată de ''emisiile CO2 ale combustibililor fosili importante din punct de vedere istoric în perioada 2010 - 2020'', potrivit acestui raport.
''CO2 se acumulează mai rapid în atmosferă decât în oricare altă perioadă a existenței umane'', a avertizat OMM. Terra a cunoscut totuși o astfel de concentrație de CO2 în urmă cu 3 milioane până la 5 milioane de ani, pe când temperatura era cu 2 până la 3 grade Celsius mai ridicată, iar nivelul mării cu 10 până la 20 de metri mai crescut decât în zilele noastre', a amintit OMM.
Mai puțin de jumătate din emisiile de CO2 rămân în atmosferă, în timp ce restul este absorbit de ecosistemele oceanice și terestre.
Astăzi însă, ''ne confruntăm cu un potențial cerc vicios'', a avertizat Ko Barret, secretar general adjunct al OMM.
Chiar schimbările climatice ar putea mai degrabă ''să determine ecosistemele să devină emițători mai importanți ai gazelor cu efect de seră'', a adăugat ea.
Incendiile forestiere ar putea emite mai multe emisii de carbon în atmosferă, în timp ce oceanele, mai calde, pot absorbi mai puțin CO2. În consecință, o cantitate suplimentară de CO2 ar putea rămâne în atmosferă și ar accelera schimbările climatice, a avertizat Ko Barret.