Amplă reorganizare a Departamentului de Stat - desființarea unor locuri de muncă și misiuni diplomatice

Perspective   
Amplă reorganizare a Departamentului de Stat - desființarea unor locuri de muncă și misiuni diplomatice

Șeful diplomației americane Marco Rubio a prezentat un proiect al unei reforme profunde a Departamentului de Stat - acuzat de faptul că este supradimensionat și că nu se conformează obiectivelor ideologice ale administrației lui Donald Trump - desființarea unor locuri de muncă și misiuni diplomatice, relatează AFP.

Aparatul diplomatic american este de mult timp oaia neagră a conservatorilor, care vor o administrație care să se concentreze mai mult asupra apărării intereselor americane și mai puțin asupra avansării unor valori catalogate drept progresiste în întreaga lume, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Planul pentru România al Submarine Burger, mândria Croației, după preluarea-surpriză a VIVO: Investiții de până la 5 milioane euro, fondatorii români rămân în companie ca acționari minoritari. De ce investește în România CITEȘTE ȘI Planul pentru România al Submarine Burger, mândria Croației, după preluarea-surpriză a VIVO: Investiții de până la 5 milioane euro, fondatorii români rămân în companie ca acționari minoritari. De ce investește în România

”În forma sa actuală, Departamentul (de Stat) este umflat, birocratic, incapabil să-și îndeplinească misiunea diplomatică esențială în această nouă eră de competiție între marile puteri”, afirmă într-un comunicat secretarul de Stat.

Reorganizarea prevede, între altele, desființarea unei divizii care se ocupă cu ”securitatea civililor, democrația și drepturile omului”.

Ea va fi înlocuită cu o instanță însărcinată cu ”coordonarea ajutorului străin și afacerile umanitare”, care urmează să absoarbă ceea ce a rămas din USAID, agenția de dezvoltare care gestiona un buget reprezentând aproape jumătate din ajutorul umanitar din lume, redus la aproape nimic de către administrașia Trump.

”AGIL”

Noua instanță cuprinde un birou însărcinat cu ”democrația, drepturile omului și libertatea religioasă” în locul unui birou care se ocupa, între altele, cu dreptul la muncă în întreaga lume.

Acesta din urmă a ”devenit o platformă a activiștilor de stânga în vederea purtării unor vendettas împotriva liderilor anti-woke în țări ca Polonia, Ungaria sau Brazilia”, scrie Marco Rubio în acest text, publicat pe platforma Substack.

În acest proeict de reorganizare dispar, de asemenea, atât un birou care aduna probe ale unor crime de război în Ucraina și în alte părți, cât și un birou care lucra la prevenirea atrocităților.

Harvard dă în judecată administrația Trump, escaladând lupta privind finanțarea federală și libertatea academică CITEȘTE ȘI Harvard dă în judecată administrația Trump, escaladând lupta privind finanțarea federală și libertatea academică

Poziția de emisar special însărcinat cu lupta împotriva modificărilor climatice a fost de asemenea desființată.

Închiderea unui birou nu înseamnă că sarcinile acestuia nu vor mai fi realizate, a subliniat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, ci că ele vor fi realizate ”în mod mai rapid și mai agil”.

ÎNGRIJORĂRI DEMOCRATE ”GRAVE”

Opoziția democrată denunță această reformă și îl acuză pe Marco Rubio de lipsă de transprență și de faptul că cedează teren rivalului chinez, care depășește Statele Unite ca număr de posturi diplomatice în întreaga lume.

Proiectul ”nu vizează cu adevărat o optimizare a Departamentului de Stat, ci, în realitate, (vizează) lichidarea soft power americane, inclusiv a apărării noastre a drepturilor omului și a democrației în lume”, își exprimă regretul democratul cu cel mai înalt rang în cadrul Comisiei Afacerilor Externe din Camera Reprezentanților, Gregory Meeks.

Becali a inițiat o lege ca închisoarea să fie executată și la domiciliu de anumite persoane. Vrea și ca deținuții să aibă drept la ”învoire și permisie” CITEȘTE ȘI Becali a inițiat o lege ca închisoarea să fie executată și la domiciliu de anumite persoane. Vrea și ca deținuții să aibă drept la ”învoire și permisie”

Senatorul Brian Schatz, însărcinat să supravegheze bugetul Departamentului de Stat în grupul democraților din Senat, evocă ”îngrijorări grave cu privire la capacitatea Statelor Unite de a-și exercita leadershipul mondial” prin această reformă.

Marco Rubio a postat pe X un articol în care se arată că numărul birourilor de la Departamentul de Stat va scădea de la 734 la 602 și că adjuncții secretarului de Stat urmează să propună în termen de o lună planuri de reducere cu 15% a personalului pe care-l conduc.

Aceste date par ”corecte”, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul Departamentului, care a stat de vorbă cu presa.

El declară că desființarea posturilor nu înseamnă neapărat concedieri și  că planul urmează să fie discutat atât în Congres, cât și cu angajații, în lunile următoare, în vederea finalizării reorganizării.

Aceasta este, însă, mai puțin brutală decât sugerau alte versiuni avute inițial în vedere.

viewscnt
Afla mai multe despre
departamentul de stat
misiuni diplomatice