Americanii dețin 40% din armele de calibru mic din lume

Americanii dețin 40% din armele de calibru mic din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iun 2018

Americanii reprezintă doar 4% din populația lumii, însă ei dețin 40% din armele de calibru mic din lume, relevă un studiu bazat pe estimări, relatează AFP.

Ar exista peste un miliard de arme de acest tip în circulație pe planetă, dintre care 85% sunt deținute de persoane, iar restul de militari și polițiști, arată acest studiu, dezvăluit luni, în marja celei de a treia conferințe de examinare a Programului de acțiune al ONU cu privire la comețul ilicit de armament ușor și de calibru mic, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Autorii studiului, realizat în cadrul Graduate Institute of International and Development Studies, cu sediul la Geneva, subliniază că se bazează pe multiple surse, inclusiv registre cu proprietari care există în 133 de țări. Numai 55 au fost luate în calcul în acest studiu.

Consumul individual al românilor, în creștere. România s-a apropiat de Letonia și Estonia în privința nivelului de trai, dar este tot spre coada clasamentului CITEȘTE ȘI Consumul individual al românilor, în creștere. România s-a apropiat de Letonia și Estonia în privința nivelului de trai, dar este tot spre coada clasamentului

Dintre cele 857 de milioane de arme deținute de civili, 393 de milioane sunt înregistrate în Statele Unite.

”Anual, americanii cumpără aproximativ 14 milioane de arme noi”, importate sau nu, a declarat pentru presă unul dintre autorii studiului, Aaron Karp.

”Piața americană este foarte permisivă”, iar americanii au acces la armament pe care cetățeni nu și-l pot procura altundeva în lume - din cauza unei legislații mai restrictive -, a adăugat el.

Dezbaterea cu privire la deținerea de armament în Statele Unite - un drept constituțional - este relansată cu regularitate în această țară, în timpul unor masacre în școli sau universități.

În timp ce 100 de americani dețin în medie 121 de arme, această proporție scade la 53 în Yemen, 39 în Muntenegru și 35 în Canada.

În japonia și în Indonezia, maipuțin de o armă este deținută la 100 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
arme
americani