Compania care administrează rețeaua de căi ferate din România, CFR SA, a desemnat asocierea Astaldi – FCC Construccion - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie – Thales Systems câștigătoarea licitației pentru reabilitarea unei porțiuni din tronsonul Curtici – Simeria, situat pe Coridorul IV pan-European, valoarea contractului fiind estimată la 1,763 miliarde lei (390 milioane euro), fără TVA, a anunțat compania miercuri.
Coridorul IV pan-european, lung de circa 2.000 de kilometri, face legătura între orașele germane Dresda și Nurnberg și metropola turcească Istanbul, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România și Bulgaria. Porțiunea românească a coridorului IV are circa 800 de kilometri, fiind cuprinsă între Curtici, județul Arad, și Constanța, pe traseul Curtici-Arad-Simeria-Sighișoara-Brașov-București-Constanța, scrie News.ro.
Asocierea a fost desemnată ”câștigătoare a procedurii de licitație publică pentru reabilitarea subtronsonului Bârzava (cap Y) –Ilteu (cap Y) (2b), situat pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul IV Pan-European) Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Brașov – București – Constanța”.
Oferta financiară a asocierii a fost de 1,763 miliarde lei, fără TVA, contractul de achiziție publică urmând a fi încheiat și semnat de ambele părți la finalul perioadei legale de contestații.
”Sursa de finanțare pentru reabilitarea subtronsonului Bârzava (cap Y) – Ilteu (cap Y) (2b), parte integrantă a tronsonului Km 614 – Gurasada, este asigurată din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, iar obiectivul general al proiectului este reabilitarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pentru circulatia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h”, a anunțat compania.
În cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de terasamente și consolidări pe o distanță de 36,123 km, se vor construi 17 poduri (dintre care două peste râul Mureș), vor fi modernizate cinci podețe, un tunel (649 m), șapte pasaje superioare/inferioare, lucrări civile în trei stații de cale ferată, lucrări de electrificare și energoalimentare, precum și lucrări de implementare a sistemului de siguranță a traficului ERTMS nivel 2, pe toată distanța subtronsonului.
Prin reabilitarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe acest subtronson, ar trebui să fie asigurate condiții tehnice pentru circulația trenurilor de călători și marfă cu viteze de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și până la 120 km/h pentru trenurile de marfă.
În luna februarie, CFR SA a atribuit aceleiași asocieri un contract pentru reabilitarea subtronsonului km 614 - Cap Y Bârzava (2a), lung de 44,7 kilometri, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, valoarea totală estimată a contractului fiind de 1,69 miliarde lei (370 milioane euro), fără TVA.