Vast Resources, compania minieră din Marea Britanie cu activități în România și Zimbabwe, depune cererea comună oficială adresată Agenției Naționale pentru Resurse Minerale pentru licența de asociere între compania de stat Băița, titularul la mina polimetalică Băița Plai, și Africa Consolidated Resources (AFCR - filiala Vast Resources din România), licență care va acorda AFCR dreptul de a opera la Băița Plai.
În luna iunie, compania a obținut acordul Ministerului Economiei pentru această asociere.
“Am avut întâlniri în fiecare zi a săptămânii trecute cu Ministerul Economiei și cu reprezentanții Băița. Toată lumea este nerăbdătoare să pornim producția”, spune acum CEO-ul Vast Resources, Andrew Prelea, într-un interviu acordat canalului Youtube Proactiveinvestors.
Cererea comună către ANRM este etapa finală a unui proces legal și administrativ prelungit, iar compania britanică se declară optimistă că licența de asociere va fi acordată rapid de agenția de reglementare.
În vara anului trecut, Vast Resources a anunțat că subsidiara sa din România, African Consolidated Resources, a fost selectată în vederea obținerii dreptului de exploatare a perimetrului de la Băița Plai, din județul Bihor, exprimându-și totodată speranța să înceapă producția la mina polimetalică până la finele anului, ceea ce din motive birocratice nu s-a întâmplat.
Mina de la Băița este operată de Vast Resources prin intermediul subsidiarei African Consolidated Resources. Britanicii, care dețin 80% din proiectul minier, încearcă din 2014 să obțină asocierea la licența de exploatare a perimetrului. În mai anul trecut, compania a obținut de la ANRM licența pentru prospectarea barajului de decantare Fâneața, situat la 7 km de mina Băița, pe care vrea să îl transforme în mină de sine stătătoare.
Vast Resources operează în România și mina polimetalică Mănăila, din județul Suceava. În iunie, britanicii au început o campanie de foraj pentru explorarea perimetrului de la Cârlibaba, adiacent minei de la Mănăila, unde compania intenționează să își extindă activitatea de exploatare. Noua carieră de la Cârlibaba ar urma să facă parte, alături de cea de la Mănăila, dintr-un complex metalurgic extins, cu o unitate de procesare comună. Facilitatea de producție va fi construită fie la Mănăila, fie la Cârlibaba, și va înlocui actuala unitate din Iacobeni.
Tot în apropiere de Mănăila, Vast Resources mai deține două concesiuni, respectiv Piciorul Zimbrului și Măgura Neagră, unde a fost indentificată prezența unor depozite de cupru și aur. Compania are în plan noi lucrări de forare pentru a confirma și evalua depozitele, ce ar putea fi transformate într-o nouă sursă de minereuri pentru viitorul complex metalurgic.
Andrew Prelea, fiul fostului consul onorific al Australiei la București, George Prelea, a preluat conducerea Vast Resources pe 1 ianuarie 2018, de la Roy Pitchford, în urma majorării ponderii afacerilor din România în portofoliul companiei.