Surpriză: Gigantul chinez Haier, unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume, mută în România producția de cuptoare Rosières, brand emblematic de know-how și gastronomie franceză. Proteste în Franța

Surpriză: Gigantul chinez Haier, unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume, mută în România producția de cuptoare Rosières, brand emblematic de know-how și gastronomie franceză. Proteste în Franța
scris 5 aug 2020

Gigantul chinez Haier, cea mai mare companie producătoare de electrocasnice din China și unul dintre cei mai mari producători pe această nișă din lume, mută în România producția de cuptoare Rosières, brand emblematic de know-how și gastronomie franceză. Chinezii pregătesc în România o fabrică de frigidere, pe o suprafață de 10 hectare din parcul industrial din comuna Ariceștii Rahtivani (Prahova), unde au promis o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro și peste 700 de noi locuri de muncă. Fabrica ar urma să fie finalizată cel târziu la începutul anului viitor.

FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt
Urmărește-ne și pe Google News

Acum, decizia conglomeratului chinez este ca tot atunci, în 2021, să oprească liniile de asamblare a cuptoarelor Rosières din comuna Lunery, departamentul francez Cher, și să mute fabricarea în România, conform presei franceze.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

UPDATE 7 august, ora 14.56 Haier transmite că intenția de a înceta activitățile de fabricare a cuptoarelor în Lunery (Franța) nu are niciun fel de impact asupra viitoarei activități din România, Haier Europe începând o investiție de peste 50 de milioane de euro pentru o instalație de producție de frigidere în România, în parcul industrial din comuna Ariceștii Rahtivani (Prahova).

Haier a intrat în posesia brandului Rosières în vara anului trecut, preluând atunci producătorul italian de mașini de spălat Candy, celebră marcă fondată în urmă cu peste 70 de ani de familia Fumagalli. Candy avea în portofoliu și brandurile Hoover și Rosières. Unul dintre produsele Rosières include un aparat cu trei funcții, respectiv un cuptor, o mașină de spălat vase și o plită. 

Surpriză: Gigantul chinez Haier, unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume, mută în România producția de cuptoare Rosières, brand emblematic de know-how și gastronomie franceză. Proteste în Franța

Francezii s-au temut de o schimbare a business-ului după preluare, iar temerile lor s-au adeverit acum. Grupul chinez vrea să închidă fabricația din Franța, argumentând că vânzările au scăzut cu 40% între 2016 și 2019, iar costul de asamblare este prea mare, în timp ce în România costul forței de muncă este mai atractiv.

EXCLUSIV Coronavirusul face prima victimă printre agențiile de turism: Agetur, printre primele agenții lansate în România, a intrat în insolvență, peste 500 de turiști au pierdut 50% din avansul pentru vacanțe CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Coronavirusul face prima victimă printre agențiile de turism: Agetur, printre primele agenții lansate în România, a intrat în insolvență, peste 500 de turiști au pierdut 50% din avansul pentru vacanțe

La fabrica din Franța lucrează 72 de persoane. Primele concedieri sunt așteptate la începutul anului viitor, dacă până atunci nu apare un investitor dispus să preia întreaga fabrică.

Rosières este un brand celebru în Franța, fiind lansat în 1869, când marca a fost creată de Jules Roussel și specializată în aparate de gătit, în 1877.

Mutarea producției în România, indicată în presa franceză, a generat deja proteste în Franța, circa 500 de oameni protestând în orașul vecin Saint-Florent-sur-Cher, mai ales că, pe lângă Rosières, și producătorul de aparate de iluminat Comatelec Schréder își va muta producția în Spania.

EXCLUSIV Nemo Express, unul dintre cei mai mari curieri din România, face pasul către bursă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Nemo Express, unul dintre cei mai mari curieri din România, face pasul către bursă

Haier, grup fondat în 1984, își vinde produsele în peste 160 de țări din întreaga lume, fiind concurent direct al producătorului american de electrocasnice Whirlpool. Grupul chinez are 122 de fabrici, 108 centre de cercetare și afaceri anuale în echivalent de peste 30 miliarde euro.

În ianuarie 2016 a semnat preluarea diviziei de electrocasnice a conglomeratului american General Electric cu 5,4 miliarde dolari, cea mai mare tranzacție realizată de o companie din China pe piața globală de profil.

În acest an, Haier s-a plasat pe locul 68 în topul celor mai valoroase branduri din lume, cu o evaluare de 18,7 miliarde dolari.

Surpriză: Gigantul chinez Haier, unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume, mută în România producția de cuptoare Rosières, brand emblematic de know-how și gastronomie franceză. Proteste în Franța
viewscnt
Afla mai multe despre
haier
rosieres
romania