Posibilitatea ca Ucraina și Gazprom să nu ajungă la un acord de prelungire a contractului de tranzit, care expiră la finalul acestui an, a determinat companiile din România să înmagazineze până în prezent un nivel record de gaze, peste 30 TWh, recordul precedent fiind înregistrat pe data de 11 noiembrie 2013, când era depozitată o cantitate de 27,825 TWh. Cu toate acestea, în cazul stopării tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, România va avea un deficit de gaze de minimum 8,5 TWh chiar și dacă ar intra în iarnă cu depozitele pline.
Detalii despre situația din sistemul energetic în ansamblu și perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum, un eveniment care va fi organizat pe 14 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu
Recordul din 2013 a fost doborât, potrivit datelor Gas Storage Europe (GSE - asociația operatorilor de sistem de înmagazinare din Europa), pe data de 19 septembrie, când în depozitele din România era o cantitate de 27,853 TWh.
Între timp au mai fost injectați în depozite peste 2,15 TWh, astfel că luni, 7 octombrie, cantitatea depozitată depășise 30 TWh, capacitatea maximă de depozitare din 2013.
În noiembrie 2013, companiile autohtone depozitaseră gaze în proporție de 91,15% din capacitatea totală de înmagazinare de la acea vreme, de 30,4 TWh.
În prezent, cei 30 TWh reprezintă 91% din capacitatea totală de înmagazinare, de 32,99 TWh.
Pe data de 7 octombrie 2013, România înmagazinase 26,8 TWh, cu 3,2 TWh sub nivelul actual, iar pe aceeași dată a anului trecut erau depozitați 23,2 TWh, cu 6,8 TWh sau 30% mai puțin decât în prezent.
Dacă se păstrează ritmul actual de injecție, de peste 140 GWh/zi, în 21 de zile, depozitele din România ar trebui să fie pline 100%. Cu alte cuvinte, depozitele operate de Romgaz și Engie vor fi probabil pe deplin ocupate înainte de finalul lunii octombrie, când expiră termenul până la care furnizorii din România trebuie să-și îndeplinească în totalitate cotele impuse de ANRE.
Cota globală impusă de ANRE, de 23,54 TWh, a fost depășită încă din ultima săptămână a lunii august.
Din cei 30 TWh din prezent, 27,4 TWh (91,92% din capacitatea totală) sunt înmagazinați în depozitele operate de Romgaz (prin filiala Depogaz Ploiești), iar 2,6 TWh (82,32% din capacitatea totală) în depozitul operat de Engie (Depomureș).
Furnizorii au toate motivele să majoreze cantitatea de gaze din depozite. În primul rând, zăcămintele autohtone sunt îmbătrânite, find caracterizate de un declin natural al producției (de 5-7%), ceea ce va limita oferta din această iarnă.
În al doilea rând, încă nu se știe dacă Gazprom va prelungi contractul de tranzit prin Ucraina, ceea ce ar putea reduce considerabil capacitatea de import de la 1 ianuarie 2019, singura rută disponibilă rămânând cea ungară, cu capacitate limitată și insuficientă asigurării consumului de iarnă a României.
În al treilea rând, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a majorat cu 10%, la 23,5 TWh, obligațiile de depozitare ale furnizorilor pentru această iarnă, după ce în iarna precedentă le majoraseră cu alte 14 puncte procentuale.
În al patrulea rând, prețurile gazelor de import sunt mai mici decât cele din producția autohtonă, rezultat al limitării cantităților pe piața liberă în urma plafonării prețurilor prin OUG 114, ceea ce ar face atractivă contractarea și apoi depozitarea lor la prețuri evident mai reduse decât cele de iarnă.
Paradoxal însă, majorarea cantităților înmagazinate nu au fost determinate de niciuna din acestea, ci a fost o consecință neintenționată a OUG 114 și a legislației secundare a ANRE.
Dar cum s-a ajuns la această situație? În ultimii ani, Guvernul a decis să ignore orice principiu economic și să adopte o politică de subvenționare a consumului și de descurajare a ofertei. Astfel, a fost majorată fiscalitatea în domeniul productiv, inclusiv prin legea offshore, care i-a determinat pe americanii de la Exxon să anunțe că renunță la participația la Neptun Deep. Totodată, a fost stimulat consumul prin plafonarea prețului gazelor pentru consumatorii casnici și pentru sistemele de încălzire centralizată la 68 de lei/MWh. Numai că aceasta politică duce în mod inevitabil la crearea unei penurii de gaz pe piețele centralizate (cu preț "liber", nereglementat), penurie acoperită de importuri la un preț mai mare comparativ cu cel de pe piețele vecine, dar mai mic comparativ cu cel de pe piața internă.
În teoria monetară există un principiu, legea lui Gresham, care prevede, în varianta sa populară, că “banii răi alungă de pe piață banii buni”. În momentul în care un guvern subevaluează o monedă aflată în circulație în raport cu alta, prima monedă dispare de pe piață, fiind folosită ca mijloc de tezaurizare (economisire), în circulație rămânând doar moneda supraevaluată.
Un fenomen similar s-a întâmplat și cu gazul din producție internă care, prin impunerea unui preț fix (cel puțin pentru jumătate din producție) de 68 de lei/MWh a fost subevaluat de către guvern în raport cu gazul de import.
Astfel, cererea în vederea tezaurizării (înmagazinării) de gaz subevaluat (gaz din producție internă) a crescut. Potrivit Transgaz, “din datele analizate s-a observat o supraevaluare a majorității cererilor de consum (la preț reglementat de 68 lei/MWh n.r.). La solicitările Departamentul Operare de reconsiderare a consumului estimat unii furnizori și-au reconsiderat cererea, însă cei mai mulți au păstrat estimările de consum inițiale, motivând supraevaluarea prin creșterea portofoliului de clienți sau/și prognoze cu temperaturi mai scăzute față de aceeași perioadă a anului trecut”.
Drept urmare, furnizorii “au comandat” la ANRE o cantitate supraevaluată de gaz (subevaluat de guvern prin OUG 114) în vederea înmagazinării (pentru că nu-l puteau vinde pe piețele centralizate sau către clienții industriali fără a risca o amendă de 10% din cifra de afaceri).
La rândul lor, producătorii, fiind nevoiți să pună deoparte aproximativ 50% din producție pentru alimentarea furnizorilor la preț de 68 de lei/MWh, au preferat să nu vândă restul gazului rămas la preț de vară (mai mic) și să-l înmagazineze pentru a-l comercializa la un preț mai mare pe perioada de iarnă (pentru a putea recupera o parte din "pierderile" induse de plafonarea prețului pentru cealaltă parte din producție). Așa se face că atât OMV Petrom, cât și Romgaz, și-au majorat considerabil cantitățile de gaz depozitat în nume propriu în prima jumătate a anului cu gazul pe care îl utilizau la producția de electricitate, care a fost practic zero în cazul ambilor producători în trimestrul al doilea.
