Fabrica de blănuri Rovex din Oradea, înregistrată din 1917 și lansată pe piață în 1928 de comerciantul local Iosif Leichner, ajungând în anii 80 să producă peste o treime din producția de blănuri a țării, a intrat discret în faliment, în acest an, iar fabricile îi sunt acum scoase la vânzare pentru plata datoriilor către bancă.
Astfel, într-o discreție totală, fabrica, ale cărei produse erau exportate la un moment dat în țările nordice, SUA și Japonia, a intrat în faliment în luna aprilie a acestui an, după ce abia intrase în insolvență în vara anului trecut, fabricile sale fiind scoase la vânzare inclusiv pe OLX.
La 31 martie 2017, în ultima lună înainte de intrarea în faliment, firma avea datorii către stat de doar 585.000 lei, iar pierderea netă pentru 2016 era cifrată la 705.579 lei, la o cifră de afaceri modestă, de 86.109 lei. Datoriile totale depășeau însă 18 milioane de lei, din care 6,8 milioane lei către BRD, 4,2 milioane lei către Robon Credit Solutions și 6,1 milioane lei către furnizori.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Veniturile de exploatare au fost devansate de cheltuieli. Cuantumul total al creanțelor în totalul activului circulant este cu mult peste disponibilitățile bănești, determinând astfel imobilizarea resurselor sub forma creanțelor neîncasate, ceea ce afectează în mod direct lichiditățile necesare achitării datoriilor exigibile. Nivelul ridicat al datoriilor totale în comparație cu activele circulante din patrimoniul societății debitoare pune în evidență faptul că lichiditatea ca expresie a posibilității componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile este nefavorabilă. Analiza economică relevă că societatea se încadrează în categoria firmelor falimentare, iar administratorii societății au continuat activitatea deși în mod evident ducea la încetarea plăților. Neexistând factori care să indice că situația economică a societății debitoare se va ameliora, în cazul Rovex SA nu există premise intrinseci în vederea reorganizării activității", scrie în documentul care le-a fost înmânat judecătorilor, analizat de Profit.ro.
Sursa foto:provincia istorica crisana/facebook
Conform termene.ro, printre acționarii firmei sunt astăzi și oamenii de afaceri Sorin David și Radu Cărăban, implicați în mai multe afaceri inclusiv în sectorul auto.
Acum, fosta fabrică de blănuri și fosta fabrică de tăbăcărie sunt scoase la vânzare prin licitație, la un preț de pornire de 899.000 euro, respectiv 742.600 euro. Fabrica de blăncuri a fost scoasă la vânzare, anterior, și pe platforma OLX, la 990.000 euro, negociabil.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Alain Delon a aflat la Cluj că românii își comandau în regimul comunist un "alendelon" la croitorFabrica de blănuri are o suprafață de 2.123 metri pătrați și un teren de 4.420 metri pătrați, fiind foarte aproape de centrul orașului. Fabrica de tăbăcărie are 6.534 metri pătrați și un teren de 13.377 metri pătrați.
Fabrica de blănuri, condusă de Iosif Leichner cu un specialist din Leipzig (Germania), a fost naționalizată în 1948 și a început să producă și căciuli îmblănite pentru Armată și Miliție
Sursa foto:provincia istorica crisana/facebook