Consiliul Concurenței a avizat tranzacția prin care diviziile de leasing ale grupului BNP Paribas preiau întregul pachet de acțiuni al IKB Leasing România, una dintre cele mai importante companii de leasing de pe piața locală, controlată astăzi de grupul german IKB și specializată în finanțarea echipamentelor agricole. În urma acestei tranzacții, grupul german IKB se retrage de pe piața locală.
Înțelegerea prevede că BNP Paribas Lease Group, BNP Paribas Leasing Solutions IFN și BNP Paribas Renting Solutions vor prelua IKB Leasing Finance IFN și IKB Leasing.
IKB Leasing România și-a început activitatea în anul 2007 și a consemnat, pentru anul 2017, venituri totale de 13,22 milioane de lei, de la 14,46 milioane de lei în anul precedent.
Profitul net a scăzut cu 11,7%, la 1,31 milioane de lei.
Grupul francez BNP Paribas este prezent pe piața locală tot din anul 2007, prin divizia care asigură activitățile de Corporate & Institutional Banking, BNP Paribas Paris SA, Sucursala București.
În România, banca furnizează servicii financiare adresate corporațiilor (clienți internaționali ai grupului sau businessuri locale) și instituțiilor publice.
Activitatea comercială din România a noii sucursale de finanțe personale a BNP va continua sub brandul Cetelem.