Cea mai veche turnătorie de aluminiu din lume își vinde fabrica din România

Cea mai veche turnătorie de aluminiu din lume își vinde fabrica din România
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 17 ian 2018

Compania elvețiană Alu Metal Guss (AMG), o afacere de familie înființată în 1903 în Gontenschwil, fiind cea mai veche turnătorie de aluminiu din lume, își vinde fabrica din România, deschisă în 2010 lângă Timișoara, operațiune indicată ca efect al unei succesiuni în cadrul familiei.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În România, compania a deschis subsidiara în 2005.

Urmărește-ne și pe Google News

Fabrica a fost construită "de la zero" și a reprezentat atunci un sprijin pentru regiunea Timișoarei în contextul crizei economice, România fiind preferată pentru costul redus al angajaților.

Tranzacție surpriză: Frații Comăniciu, foști proprietari ai Delaco, lasă lactatele și intră în imobiliare - au cumpărat un mare centru comercial, prima investiție în România a grupului britanic Miller CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Frații Comăniciu, foști proprietari ai Delaco, lasă lactatele și intră în imobiliare - au cumpărat un mare centru comercial, prima investiție în România a grupului britanic Miller

La inaugurare a fost prezent și Georg Vaas, proprietarul AMG.

Afacerea este o moștenire de familie și a fost dezvoltată timp de trei generații.

Acum, însă, afacerea a fost preluată de Sarah și Anja Vaas, fiicele proprietarului AMG, care au decis să vândă fabrica din România.

Tranzacție: Grupul suedez OptiGroup, unul dintre principalii distribuitori europeni de hârtie tipografică și de birou, a cumpărat doi jucători de pe piața clujeană CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul suedez OptiGroup, unul dintre principalii distribuitori europeni de hârtie tipografică și de birou, a cumpărat doi jucători de pe piața clujeană

"Compania este deținută de familie. Din cauza planificării succesiunii, proprietarul caută o parte interesată să preia întreaga companie, inclusiv facilități de producție, terenuri și afaceri. Compania este potrivită pentru a completa în mod ideal o fabrică de turnătorie existentă care funcționează într-o țară cu costuri ridicate, ca bază de producție low-cost în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, este perfect ca punct de intrare pe piața Uniunii Europene pentru o afacere din afara UE. Compania poate fi exploatată separat și prezintă un potențial considerabil de expansiune într-o regiune în plină expansiune a Europei", scrie în anunțul de vânzare.

Fabrica a fost construită pe un teren de 60.000 de metri pătrați și dispune de un atelier de producție de 6.000 de metri pătrați și spații de birouri de 1.000 de metri pătrați, fiind puse anterior fundații și pentru o a doua clădire de producție. În total, se mai arată în anunț, instalațiile de producție globale pot fi extinse de 6 ori, comparativ cu sediul actual.

În 2016, cu circa 80 de angajați, firma din România a elvețienilor a avut afaceri de 22,3 milioane lei (față de 55 milioane lei în 2015 și 79 milioane lei în 2014) și a intrat pe pierderi, cu un minus de 2,6 milioane lei, de la un profit net de 8,9 milioane lei în anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
aluminiu
vaas
deta
fabrica
metal