Operațiunile din România, Bulgaria și Republica Moldova ale grupului german din industria chimică Bayer vor fi coordonate din poziția de director financiar de Sercin Giray, care lucrează în companie din 1999.
Ea a preluat atribuțiile lui Andreas Schremmer, care a avut și funcția de CFO (Director Financiar) în timpul fostului său mandat de Senior Bayer Representative, încheiat în luna august a acestui an.
Sercin Giray și-a început cariera în cadrul Bayer în 1999 în domeniul contabilității și finanțelor, în țara sa natală, Turcia. În 2008 a fost avansată in funcția de Head of Group Reporting pentru Bayer Turcia și, după 2 ani de succes și-a continuat dezvoltarea profesională în cadrul Bayer AG, la Leverkusen, ca și coordonator al diviziei de Corporate Finance pentru Europa. În 2013 s-a întors în Turcia și a condus departamentul financiar.
"România, Bulgaria și Republica Moldova sunt piețe importante pentru compania Bayer și sunt extrem de încântată să fac parte dintr-o echipă de lideri atât de puternică și capabilă. Sunt convinsă că, împreună cu echipele locale, vom obține cele mai bune rezultate posibile ", afirmă Sercin Giray.
În februarie, grupul german a operat o nouă schimbare pentru cele trei piețe, numindu-l pe Pascal Cassecuelle ca șef al diviziei de Crop Science în România, Bulgaria și Republica Moldova.
În anul fiscal 2016, grupul a avut aproximativ 115.200 de angajati și vânzări de 46,8 miliarde euro.