Ghidul Michelin a anunțat recent că scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din orașul New York. Detalii insolite despre acest loc de muncă, despre care pasionații de gastronomie spun că reprezintă ”cel mai bun job din lume”, au fost dezvăluite, vineri, într-un articol publicat pe site-ul CNN.com.
”V-ați întrebat vreodată cum e să fii inspector de restaurante pentru Ghidul Michelin? Să mănânci în unele dintre cele mai bune restaurante din lume nu pare să fie un loc de muncă prea dificil. Mulți ar putea să își imagineze munți de cavier, sticle de vin din soiuri alese și fafurii cu brânzeturi gustoase. Însă jobul de inspector Michelin înseamnă mult mai mult decât să primești pe gratis platouri cu foie gras”, afirmă autoarea acestui articol, jurnalista Kate Springer.
Lansat în anul 1900 ca un ghid de călătorie util pentru primii posesori de automobile din lume, Ghidul Michelin a evoluat de-a lungul deceniilor și a devenit o autoritate internațională pentru toate compartimentele artei gastronomice, scrie News.ro.
Compania a anunțat recent că scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din New York.
Pentru a afla cerințele asociate acestui loc de muncă, CNN a stat de vorbă cu Rebecca Burr, editorul Ghidului Michelin pentru Marea Britanie și Irlanda, care a lucrat ca inspector timp de 12 ani înainte de a obține jobul ei actual.
După ce a petrecut aproape două decenii lucrând pentru Michelin, Rebecca Burr oferă cititorilor o serie de detalii inedite despre acest loc de muncă ”misterios”.
Combinația ideală
Născută în Marea Britanie, Rebecca Burr a urmat cursurile unei școli culinare și a lucrat ca maestru bucătar timp de nouă ani.
În 1998, a văzut un anunț de angajare publicat într-o revistă cu specific gastronomic prin care o companie căuta un inspector de restaurante.
Rebecca Burr a aplicat pentru acel post și, spre surprinderea ei, a obținut jobul.
A urmat un program de specializare de șase luni, în care Rebecca Burr a învățat secretele acestei meserii de la câțiva inspectori cu experiență.
Inspectorii își fac rezervări într-o manieră anonimă, își achită singuri nota de plată, scriu recenzii aprofundate după ce pleacă din restaurante, monitorizează știrile despre restaurante, fac fotografii ale preparatelor care le sunt aduse la masă și vizitează același restaurant de câte ori au nevoie pentru a-și verifica opiniile.
Acest job nu este pentru persoanele care preferă să lucreze de acasă: inspectorii Michelin iau masa la restaurant de cel puțin 275 de ori într-un an și călătoresc în afara orașului lor de reședință trei săptămâni în fiecare lună.
”Am înțeles foarte repede că Michelin era o companie foarte serioasă. Nu mi-am imaginat însă niciodată volumul de muncă depus de angajații firmei și care se regăsește apoi în paginile ghidului”, spune Rebecca Burr.
Cei mai mulți dintre inspectori au în spate o pregătire de cel puțin 10 ani în industria hotelieră sau culinară, deși Rebecca Burr spune că speră să construiască o echipă alcătuită din angajați cu pregătiri profesionale complementare.
”Candidatul ideal este de preferat maestru bucătar, dar avem în echipa noastră și câțiva manageri, câteva persoane care s-au concentrat pe industria vinului. Avem nevoie de o apreciere globală a tuturor elementelor de care este nevoie pentru a conduce un restaurant”, spune ea.
Pe drum
Viața unui inspector Michelin impune călătorii non-stop pentru a fi la curent cu restaurantele deschise recent și cu proiectele tot mai ample ale companiei.
”Tocmai m-am întors din Hong Kong și Singapore, iar acum sunt din nou în Marea Britanie. Am colegi care lucrează în Scandinavia, care supraveghează ceea ce se întâmplă în principalele orașe din Europa”, spune Rebecca Burr.
Echipa ei are capacitatea de a se deplasa și de ajunge oriunde și oricând, dar, cel mai important, aceste experiențe culinare din jurul lumii oferă informații valoroase.
”Vrem ca inspectorii noștri să acumuleze cunoștințe și experiență. Ei se bazează pe experiențele lor din timpul vizitelor trecute și își dezvoltă o serie de puncte de referință”, spune intervievata CNN.
Însă călătoriile în interes de serviciu nu sunt întotdeauna la fel de spectaculoase pe cât par.
”Trebuie să fii pregătit să mergi într-un pub dintr-o regiune rurală și să iei masa singur. În Hong Kong, în miezul verii, când acolo aerul este foarte umed, trebuie să te deplasezi pe distanțe mari pentru a ajunge la hoteluri de lux, mănânci atât lunch-ul, cât și prânzul - aceste călătorii pot fi foarte obositoare”, a dezvăluit Rebecca Burr.
O viață învăluită în mister
Anonimatul este crucial pentru reputația de publicație independentă de care se bucură Ghidul Michelin, așadar inspectorii companiei trebuie să își ascundă identitățile reale.
”Dacă vă imaginați agenți 007 care se deghizează și folosesc pseudonime, nu sunteți prea departe de adevăr”, afirmă autoarea acestui articol.
Deși inspectorii Michelin au dreptul de a dezvălui rudelor și prietenilor apropiați natura jobului pe care îl fac, ei fac de obicei rezervări la hoteluri și restaurante sub pseudonim.
”Restaurantele au un sistem care salvează numerele de telefon, e-mailurile și numele, așadar trebuie să găsești metode pentru a trece nedetectat. Atunci când ai epuizat toate numele rudelor și prietenilor, trebuie să dai dovadă de creativitate”, spune Rebecca Burr, referindu-se la utilizarea de pseudonime.
Cea mai obișnuită eroare? Să îți uiți identitatea secretă
”Un coleg de-al meu a coborât în holul unui hotel, iar recepționistul i-a spus: «Bună seara, domnule Jones». Iar el a trecut pe lângă recepție fără să reacționeze”, a dezvăluit Rebecca Burr.
Ea spune, de asemenea, că își schimbă aspectul fizic cu regularitate, în special coafura și ținutele vestimentare.
”Personal, încă nu am ajuns să intru într-un restaurant purtând un pardesiu lung și o perucă blondă sau ceva de acest fel... dar cunosc câțiva inspectori care s-au deghizat”, a explicat ea.
Desigur, dacă este descoperită - ceea ce se poate întâmpla uneori -, nu este sfârșitul lumii.
”În definitiv, chefii sunt profesioniști, așadar nu schimbă lucrurile prea mult. Ei vor să fie pe placul tuturor - nu doar pe placul inspectorului”, a adăugat Rebecca Burr.
În căutarea talentelor
Deși mesele în restaurante luxoase au anumite avantaje, Rebecca spune că partea care îi oferă cea mai mare satisfacție în jobul ei este descoperirea unor talente noi.
”Inspectorii noștri au calități observaționale foarte bune. Trebuie să fie curioși și să rămână alerți. Poți să mergi în Cornwall (în Marea Britanie, n.r.), de exemplu, și să verifici zona pentru a vedea ceea ce este nou - inspectorii sunt mereu încântați când descoperă un nou chef care are potențial”.
Mulți inspectori caută talente noi bazându-se pe informații transmise pe cale orală, stând de multe ori de vorbă cu barmani și cu rezidenții din zonă.
”Indiferent de ceea ce spun revistele și internetul, nimic nu se compară cu atunci când îți conduci automobilul într-o regiune și te afli pe teren în acea zonă”, spune Rebecca Burr.
Deși inspectorii Michelin nu interacționează în mod direct cu maeștrii bucătari, ei îi laudă, indirect, atunci când aceștia din urmă au succes.
”Nu putem să ne atașăm prea mult, pentru că nu acesta este jobul nostru, dar ne place să le urmărim carierele și ne bucurăm când acestea devin înfloritoare. E o recompensă mare pentru noi să vedem acei oameni talentați cum evoluează”.
Puterea stelelor
O dată pe an, fiecare echipă locală se reunește pentru ”o reuniune vedetă”, în timpul căreia sunt discutate toate notele atribuite în Ghidul Michelin.
”Colectăm toate rapoartele pentru fiecare restaurant și le parcurgem. Ne ia cel puțin o zi sau două pentru a le parcurge pe toate”, explică Rebecca Burr.
Ghidul Michelin are un sistem de notare foarte clar: o stea pentru ”foarte bun”, două stele pentru ”merită să faci un ocol” și trei stele pentru ”bucătărie excepțională, merită o călătorie specială”.
Atribuirea stelelor Michelin reprezintă o responsabilitate serioasă, care nu este tratată ca o glumă.
Dacă un restaurant își pierde o stea, acest fapt poate avea implicații dramatice asupra acelei afaceri. În sens contrar, o stea suplimentară poate să stimuleze în mod considerabil potențialul de business al unui restaurant.
”După ce a primit o stea Michelin, un bărbat ne-a spus că site-ul restaurantului său s-a blocat, deoarece tot mai mulți oameni se conectau și voiau să își facă rezervări într-o singură zi, mai mult decât în tot anul precedent”.
”Am auzit despre oameni care și-au extins restaurantele, au angajat mai mult personal - punerea unei anumite regiuni pe harta Michelin este o oportunitate minunată pentru turism”, a explicat Rebecca Burr.
Pentru noile restaurante sau pentru reajustarea numărului de stele, inspectorii Michelin trebuie să viziteze de cel puțin trei ori un local - de obicei de mai multe ori -, înainte de a lua o decizie.
”Cinci vizite - nu e un caz neobișnuit. Vrem să fim absolut siguri”, a explicat Burr.
O masă de trei stele
În cazul restaurantului The Fat Duck, condus de maestrul Heston Blumenthal, Rebecca Burr spune că echipa ei a făcut opt sau nouă vizite în acest stabiliment înainte să îi acorde trei stele - cea mai înaltă distincție Michelin.
Restaurantul a început renovările în 2014 în stabilimentul său din Berkshire, într-o regiune rurală engleză.
Între timp, Heston Blumenthal și-a mutat întreaga echipă peste ocean, la Crown Towers Hotel din Melbourne, Australia, unde a funcționat ca un restaurant temporar în 2015.
Atunci când stabilimentul din Berkshire a fost în cele din urmă redeschis în 2015, celebrul maestru bucătar și-a entuziasmat clienții cu cocktailuri cu fum, batoane de ciocolată cu aromă de carne de vită și un meniu creat sub forma unei cărți de povești ce prezintă clienților un fel de itinerariu.
După una dintre cele mai recente vizite ale sale, Rebecca Burr a spus că experiența din acel restaurant a fost deosebită.
”Heston este un artist și ne-a depășit așteptările, care vizau deja un standard foarte înalt - preparat după preparat, a servit o mâncare minunată. Există o poveste în spatele fiecărui preparat, multe sentimente și emoții. Este un loc foarte special”.
Deși unii dintre maeștrii bucătari se deosebesc de restul plutonului și ”joacă în altă ligă”, în general, scopul suprem este acela ca Ghidul Michelin să prezinte o anumită consistență în paginile sale.
”O stea în Marea Britanie echivalează cu o stea la Milano sau o stea la Hong Kong. Acesta este elementul care ne diferențiază”, a concluzionat Rebecca Burr.
