Deși salariile lor sunt departe de cele ale directorilor executivi ai marilor companii, președinții, prim-miniștrii și alți lideri politici mondiali pot avea salarii foarte mari în unele țări. Elveția, Germania, Austria și Executivul Uniunii Europene sunt în topul mondial.
Profit.ro a scris, la începutul lunii septembrie, că Ministerul Finanțelor a revizuit ținta pentru împrumuturi în acest an.
Numărul locurilor de muncă create în economia SUA în septembrie a depășit așteptările, indicând un tablou vital al ocupării forței de muncă, iar rata șomajului a scăzut, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul Muncii, transmite CNBC, citat de News.ro.
Comisia Europeană a deschis un sondaj al părților interesate cu privire la o potențială extindere a domeniului de aplicare CBAM la anumite produse. Măsura ar împiedica unitățile de producție să se mute în țările din afara UE cu politici climatice mai puțin stricte. De asemenea, urmărește să se asigure că consumatorii finali nu vor favoriza astfel de bunuri importate, deoarece acestea ar fi mai ieftine fără o stabilire echivalentă a prețului carbonului.
Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 15% în septembrie comparativ cu aceeași lună a anului trecut. La capitolul contactărilor, datele arată că în luna septembrie a acestui an au fost cu 52% mai multe interacțiuni între vânzători și cumpărători comparativ cu luna septembrie a anului trecut.
Banca Națională a României păstrează nivelurile curente ale dobânzilor, în linie cu așteptările celor mai multor analiști, care anticipau această mișcare din pricina presiunilor inflaționiste venite din creșterea accelerată a creditului de consum și a salariilor, precum și din derapajul fiscal. BNR se așteaptă acum ca inflația la finele anului să fie peste nivelul de 4% pe care îl prognoza în august.
Cei mai mulți analiști se așteaptă ca BNR să mențină neschimbată dobânda în ședința de politică monetară de vineri, dar părerile sunt destul de împărțite. Pe de o parte, creditul de consum crește rapid, situația fiscală e problematică și inflația din sectorul serviciilor e persistentă, pe de altă parte creșterea economică a încetinit mult sub potențial și inflația pare să meargă spre prognoza BNR. Pe deasupra riscurilor interne vin altele externe, cu escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.
România se află printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor la case, cu un plus de 6,8% în trimestul al doilea al acestui an. Dar n-a fost o evoluție comparabilă cu Polonia sau cu Ungaria, unde prețurile caselor au crescut cu două cifre.
Numărul de locuri de muncă remote nou-apărute în piață a scăzut în ultimul an, după ce în perioada 2020-2022, pe fondul pandemiei COVID, a avut creșteri impresionante.
IMM-urile românești duc în 2024 cea mai mare luptă pentru creștere sau chiar pentru supraviețuire, având în vedere inflația ridicată și concurența tot mai mare, în multe cazuri neloială, arată o analiză Pixer Agency, agenție de promovare online pentru IMM-uri, care precizează că firmele locale ar trebui să își crească vânzările cu minimum 30%-40% la nivelul anului sau în următoarele 6 luni pentru a face față.