AROBS Transilvania Software, primul unicorn în lei din IT-ul românesc - Vom continua investițiile, prin tranzacții M&A și dezvoltarea de noi expertize cu mare căutare

AROBS Transilvania Software, primul unicorn în lei din IT-ul românesc - Vom continua investițiile, prin tranzacții M&A  și  dezvoltarea de noi expertize cu mare căutare

Voicu Oprean, Fondator și CEO AROBS Transilvania Software

scris 27 mai 2022

Compania AROBS Transilvania Software, controlată în proporție de 90% de omul de afaceri Voicu Oprean, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează venituri operaționale la nivel individual de 53,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022, o creștere cu 33% față de T1 2021, o cifră de afaceri de 52,6 milioane de lei, o apreciere cu 33% comparativ cu T1 2021, EBITDA de 17,4 milioane de lei, o creștere cu 22% prin comparație cu T1 2021 și un profit net de 14,9 milioane de lei, o variație pozitivă de 14% față de anul anterior.

„Cifra de afaceri netă înregistrată în primul trimestru al anului depășește cu 7% estimările noastre pentru această perioadă și ne oferă încredere că suntem pe drumul cel bun în atingerea obiectivelor stabilite pentru anul acesta. Creșterea cifrei de afaceri în T1 2022 este determinată, pe de-o parte, de extinderea numărului de proiecte în categoria serviciilor software pe care le furnizăm și de atragerea de noi clienți în zona de produse software, în concordanță cu creșterile care au loc la nivel global în domeniul serviciilor software și dezvoltării de produse”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT LIVE Paul Muntean, co-fondator și CEO GuidefAI: Ne uităm să ridicăm finanțare de 300.000 de euro. Planuri de a ieși și în afara granițelor țării CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Paul Muntean, co-fondator și CEO GuidefAI: Ne uităm să ridicăm finanțare de 300.000 de euro. Planuri de a ieși și în afara granițelor țării

Rezultatele financiare pentru T1 2022 prezentate sunt cele individuale ale AROBS Transilvania Software. În ceea ce privește împărțirea cifrei de afaceri, serviciile software au contribuit cu 80% la cifra de afaceri a companiei, produsele cu 19%, în timp ce alte servicii au avut o contribuție de 1%. Compania prognozează că industria de dezvoltare software va continua trendul ascendent, fiind observată o creștere a solicitărilor pentru serviciile software, dar și pentru produsele software, precum managementul de flotă, optimizarea afacerilor și plăți digitale, pe fondul creșterii investițiilor în digitalizare realizate de companii și organizații.

„Vom continua planurile de investiții anunțate, atât prin realizarea de tranzacții M&A, precum și prin dezvoltarea de noi expertize cu mare căutare pe piața globală de servicii software. Ne aflăm într-un context în care automatizarea și simplificarea proceselor de lucru în cadrul companiilor și organizațiilor din întreaga lume vor continua să reprezinte tendințele din industria tech într-un orizont de timp mediu-îndepărtat. Există în continuare numeroase lucruri care pot fi îmbunătățite în zona de transformare digitală pe fiecare palier de industrie, de la managementul de flotă, la optimizarea afacerilor și plăți digitale. Din această perspectivă, AROBS deține toate ingredientele necesare pentru a atrage o cotă semnificativă din furnizarea de servicii software și dezvoltarea de produse pe piețele în care este prezentă,” a adăugat Voicu Oprean.

La începutul lunii aprilie, AROBS a preluat Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL), filială deținută în întregime de Enea Software AB, a cărei companie-mamă Enea AB este listată pe Nasdaq Stockholm.

Recent, AROBS a devenit și primul unicorn în lei din IT-ul românesc, având o capitalizare bursieră de peste un miliard de lei, la doar o lună distanță după ce acțiunile companiei au intrat la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București, în urma încheierii celui mai mare plasament privat din istoria pieței AeRO, de 74,22 de milioane de lei. 

AROBS a încheiat anul 2021 cu o nouă achiziție, preluând integral Berg Software, companie locală de dezvoltare software personalizat și outsourcing, cu birouri atât în Timisoara, cât și în Lugoj și Oradea. În urma acestei achiziții, compania urmează să se dezvolte pe piețele din Germania, Austria și Elveția.

AROBS Transilvania Software, fondată în anul 1998 de către Voicu Oprean, este specializată în furnizarea de soluții software personalizat.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021.

Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 900 de milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
voicu oprean
arobs transilvania software
primul unicorn din românia