Bursa de Valori București (BVB) și Romgaz organizează evenimentul de listare a primei emisiuni de obligațiuni în valoare de 500 de milioane de euro a celui mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România.
În Grecia, PPC deține 71% din capitalul companiei de proiect care construiește o centrală în cogenerare pe gaze de 840 MW la Alexandropoulis, lângă facilitatea de LNG omonimă.
Istoria datează din 1818, când frații Schnorf au înființat la Uetikon am See, din cantonul Zurich, o fabrică de producție de acid sulfuric.
Creșterea inteligenței artificiale, avidă de energie, redesenează harta centrelor de date din Europa – iar Irlanda, inima industriei tech a continentului, ar putea fi marea perdantă, scrie Politico.
Exporturile de gaze rusești către Europa prin Ucraina – principala rută de tranzit către Uniunea Europeană – erau stabile luni, potrivit companiei energetice Gazprom, controlată de Kremlin, în ciuda întreruperii livrărilor de gaze către grupul austriac OMV, transmite BFM TV.
Camera Deputaților a decis în plen, în calitate de cameră decizională, prelungirea până la 30 martie 2025 a obligației producătorilor de gaze naturale din România de a vinde gaze din producția proprie curentă, la prețul reglementat de 120 lei/MWh, operatorului de transport și sistem Transgaz, precum și operatorilor concesionari de rețele de distribuție, pentru trei sferturi din consumul tehnologic al acestora.
Furnizorii de energie electrică din România au inclus în facturile aferente consumului din luna octombrie 2024 al clienților casnici și noncasnici noua contribuție CfD, anunțată în premieră de Profit.ro, însă Parlamentul a decis ca facturile respective să fie stornate și reemise fără noua taxă.
Data de la care românii cu venituri mici care stau la bloc vor putea beneficia de compensarea de către stat a cheltuielilor cu achiziția și montarea de repartitoare de costuri aferente energiei termice va fi amânată cu jumătate de an, iar programul nu va fi finanțat de autorități din fonduri UE nerambursabile, cum se intenționa inițial, ci de la bugetul de stat național.
Fluxurile de gaze rusești către Austria au fost suspendate pentru a doua zi din cauza unei dispute privind prețurile, dar alți cumpărători din Europa au intervenit pentru a obține volume nevândute, au declarat companii și surse apropiate situației, precum și datele disponibile, transmite Reuters.
Curtea Constituțională (CCR) a hotărât că sunt neconstituționale dispozițiile art. 15 și cele ale Anexei nr. 6 din OUG nr. 27/2022, ce reglementează supraimpozitarea producătorilor, însă motivarea deciziei se află deocamdată în curs de redactare, nefiind încă finalizată și publicată.