Trencadis, cu Frank Timiș în acționariat, câștigă un contract la ANI

Trencadis, cu Frank Timiș în acționariat, câștigă un contract la ANI
scris 4 aug 2020

Integratorul Trencadis Baia Mare, companie cu afaceri de peste 15 milioane de euro în 2019 și care îl are în acționariat și pe omul de afaceri român Frank Timiș, a câștigat o licitație organizată de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru servicii de asistență tehnică informatică, de întreținere și reparații software, de dezvoltare software și de arhivare, pentru desfășurarea activității instituției. Estimat la 15,31 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru 15,28 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.

Trencadis a fost singurul ofertant în cadrul procedurii de atribuire, potrivit datelor ANI.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Rompetrol a finalizat o investiție de 1,4 milioane de dolari într-un sistem de recuperare a motorinei ușoare la Petromidia CITEȘTE ȘI FOTO Rompetrol a finalizat o investiție de 1,4 milioane de dolari într-un sistem de recuperare a motorinei ușoare la Petromidia

Cu sediul în Baia Mare, Trencadis Corp a fost înființată în 2007, are peste 55 de salariați și a consemnat afaceri de 116,2 milioane de lei în 2019, de la 26,8 milioane de lei în 2018. Profitul net a urcat ușor, la 2,1 milioane de lei.

Compania este controlată de Alexander N. Capital Management SRL - 76%, Carlo Robert Burci (fiul lui Cristian Burci) - 11,5% și Mihaela Moldovan - 4,6%. Alexander N. Capital Management SRL este controlată integral de Radu Negulescu.

Omul de afaceri Frank Timiș a intrat în acționariat în toamna anului 2019.

Schimbări în managementul PayU România CITEȘTE ȘI Schimbări în managementul PayU România

Agenția Națională de Integritate a fost înființată în conformitate cu Legea 144/2007 și are ca atribuții principale asigurarea exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de imparțialitate, integritate, transparență. Instituția are menirea de a organiza în mod unitar și instituționalizat activitatea de control a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de verificare a conflictelor de interese, precum și de sesizare a incompatibilităților.

Scopul Agenției este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice.

Agenția îndeplinește activitatea de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice.

viewscnt
Afla mai multe despre
trencadis
ani
agentia nationala de integritate
contract
licitatie
servicii it