După ce a anunțat concedieri, Grupul TeraPlast estimează acum afaceri de peste 470 milioane lei în S1, în creștere cu 15%

După ce a anunțat concedieri, Grupul TeraPlast estimează acum afaceri de peste 470 milioane lei în S1, în creștere cu 15%
scris 26 mai 2020

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, estimează o cifră de afaceri de peste 470 milioane de lei în primul semestru, în creștere cu 15% comparativ cu primul semestru al anului 2019, arată un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).

În urmă cu două săptămâni, după ce anunța că a trecut peste primele trei luni cu profit, a transmis că trece acum la concedieri, pregătindu-se să disponibilizeze 8,9% din forța de muncă totală.

Urmărește-ne și pe Google News

"Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, aduce în atenția acționarilor săi și a publicului investitor precizări cu privire la evoluția activității grupului din prima jumătate a anului 2020. Această informare preliminară vine în contextul mediului de afaceri volatil și a incertitudinii din această perioadă. Astfel, pentru primul semestru al anului 2020, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de peste 470 milioane de lei, în creștere cu 15% comparativ cu primul semestru al anului 2019", arată grupul.

Hidroelectrica așteaptă peste o lună OK-ul oficial din partea Guvernului pentru a depune ofertă de cumpărare a activelor CEZ din România CITEȘTE ȘI Hidroelectrica așteaptă peste o lună OK-ul oficial din partea Guvernului pentru a depune ofertă de cumpărare a activelor CEZ din România

Pentru aceeași perioadă, grupul estimează o profitabilitate îmbunătățită, cu o EBITDA de peste 40 milioane de lei, cu 32% mai mare decât în semestrul 1 al anului trecut, scrie News.ro.

„Ne așteptam ca afacerile grupului în primele șase luni din 2020 să fie cel puțin la același nivel ca în primele șase luni din 2019, însă cererea a fost mai mare decât ne-am așteptat și vom crește cu 15% peste anul trecut cu o profitabilitate îmbunătățită. Management-ul grupului a luat măsurile necesare pentru a asigura o lichiditate adecvată și a redus costurile operaționale unde a fost necesar. Este important să ne concentrăm pe repornirea economiei și pe oportunitățile pe care următoarea perioadă ni le va prezenta”, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Pentru primul trimestru din 2020, Grupul TeraPlast a anunțat afaceri de 208,9 milioane de lei, în creștere cu 20% față de perioada similară din 2019, și o EBITDA de 17,4 milioane de lei, cu 32% mai mult decât a înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Principalele motoare de creștere în primul trimestru au fost fabrica din Serbia și linia de business Instalații, datorită evoluției pozitive a lucrărilor de infrastructură. Acestea și-au păstrat tendința pozitivă și în trimestrul 2 din 2020 și se reflectă în estimările pentru primul semestru.

"La nivelul Grupului TeraPlast au fost implementate în ultimele două luni măsuri de protecție a business-urilor și a angajaților pentru a asigura sustenabilitatea acestora. Au fost luate măsuri stricte de igienă și protecție, precum și de aliniere a costurilor fixe la noile volume de business. Parte din aceste măsuri este și reducerea temporară a salariilor management-ului grupului cu proporții cuprinse între 25% și 50%", arată comunicatul.

Blue Air reia zborurile regulate la începutul lunii iulie, etapizat CITEȘTE ȘI Blue Air reia zborurile regulate la începutul lunii iulie, etapizat

Management-ul Grupului TeraPlast menționează ca materialul furnizează informații de bază preliminare, estimate, pentru perioada ianuarie-iunie 2020. Raportul conținând rezultatele financiare consolidate aferente perioadei ianuarie-iunie 2020 va fi publicat, conform calendarului financiar, în 27 iulie 2020. Informațiile pot suferi modificări în raportul financiar semestrial.

Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcții. Grupul este compus din companiile: TeraPlast,TeraSteel România și Serbia,Wetterbest,TeraGlass,TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din grup, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
materiale de constructii
bvb