Canadienii de la Euro Sun au obținut aprobarea Guvernului pentru exploatarea perimetrului de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa

Canadienii de la Euro Sun au obținut aprobarea Guvernului pentru exploatarea perimetrului de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa
scris 14 nov 2018

Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a primit avizul necesar din partea Guvernului pentru a începe exploatarea zăcământului de aur și cupru din România.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, Guvernul României a finalizat ratificarea licenței de concesiune a activității miniere de exploatare a perimentrului de aur și cupru de la Rovina, județul Hunedoara. Licența de exploatare acordată canadienilor pentru o perioadă de 20 de ani și supusă ratificării din partea premierului și a ministerelor competente a fost acordată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) în 2015. La acel moment, valoarea producției miniere era estimată la 3,6 miliarde dolari pentru aur și 1,7 miliarde dolari pentru cupru, statul mizând pe redevențe de 310,4 milioane dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Incendiu puternic la un depozit de mase plastice din Ploiești CITEȘTE ȘI VIDEO Incendiu puternic la un depozit de mase plastice din Ploiești

Euro Sun va continua elaborarea studiilor de impact și de fezabilitate, având în plan exploatarea treptată, în mai multe faze, a perimetrului. Compania vrea să își îndrepte atenția în primul rând spre zonele cu o concentrație mai mare de aur pentru a reduce riscurile și a acoperi cheltuielile inițaile de capital, urmând ca noul studiu de fezabilitate să evalueze rezultatele generate de o astfel de abordare.

Canadienii au obținut, săpămâna trecută, 2,6 milioane de dolari canadieni (aproape 2 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, banii urmând să meargă, în special, către proiectul de la Rovina. La acel moment, licența pentru perimetrul de la Rovina era în curs de aprobare la ministerele competente.

În toamnă, Euro Sun Mining a atras pentru acest proiect 8,6 milioane de dolari printr-un alt plasament privat de acțiuni.

Zăcământul aurifier de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, conține resurse măsurate și indicate de 204 tone aur și peste 635.000 tone de cupru. Mina de la Rovina se află la 17 kilometri de concesiunea minieră Certej, deținută de canadienii de la Eldorado Gold, și la aproximativ 50 kilometri de Roșia Montană, proiect dezvoltat de Gabriel Resources.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro sun
rovina
canadieni
aur
mina
anrm
ratificare
licenta de exploatare