ULTIMA ORĂ DOCUMENT Statul are nevoie de bani: Persoanelor cu obligații fiscale restante NU le vor fi restituite, integral sau chiar deloc, amenzile plătite în vârful pandemiei pentru PLF

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Statul are nevoie de bani: Persoanelor cu obligații fiscale restante NU le vor fi restituite, integral sau chiar deloc, amenzile plătite în vârful pandemiei pentru PLF
scris 6 aug 2022

Persoanele care au plătit amendă pentru necompletarea formulatului digital de intrare (PLF) în România vor primi înapoi și integral sumele achitate doar dacă nu au obligaţii fiscale restante, astfel nu vor primi decât diferența față de amendă sau nu li se vor înapoia banii, după caz, conform procedurii redactate de Guvern și analizate de Profit.ro. Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului au fost cuprinse inițial între 2.000-3.000 lei, ulterior Guvernul reducând pragul minim al amenzii la 500 lei. 

De ce este important:  În contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron a Covid-19, Guvernul a impus, începând cu 20 decembrie, utilizarea formularului digital de intrare în România pentru absolut toate persoanele, atât străini, cât și cetățeni români, care intră în țară pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră - document prezentat anterior de Profit.ro. Deși proiectul ordonanței de urgență privind formularul prevedea o amendă de 5.000 lei pentru cei care nu funizează datele solicitate, Guvernul a decis anul trecut că amenda va fi cuprinsă între 2.000 - 3.000 lei. Ulterior, Guvernul a stabilit nivelul amenzii între 500-3.000 lei.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea interesant: Între timp, în luna martie, după ce nu a mai fost prelungită starea de alertă pentru Covid-19, obligația completării formularului PLF la intrarea în România a fost anulată.

ULTIMA ORĂ Primele date din recensământul general al populației. Câți locuitori are astăzi România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Primele date din recensământul general al populației. Câți locuitori are astăzi România

Luna trecută, șeful statului a promulgat legea prin care amenzile aplicate pentru nerespectarea obligației de a completa formularul digital de intrare (PLF) în România nu se vor mai pune în executare, iar cele care au fost achitate vor trebui restituite persoanelor amendate, la cererea expresă a acestora.

Legea, care a fost promulgată în 21 iulie și publicată în Monitorul Oficial abia pe 27 iulie, a intrat în vigoare practic de la finele lunii trecute, dar nu prevede nicăieri că de la restituirea amenzilor sunt exceptate persoanele cu obligații fiscale.

Practic, documentul pregătit acum de Guvern pentru punerea în aplicare adaugă aceste prevederi la lege, deși este vorba de un act administrativ, respectiv un ordin de ministru. 

ULTIMA ORĂ Guvernul pregătește noi majorări salariale pentru bugetari. România - al 5-lea an lider în UE după cât duce la angajații statului de la populație și firme CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul pregătește noi majorări salariale pentru bugetari. România - al 5-lea an lider în UE după cât duce la angajații statului de la populație și firme

Procedura de restituire a amenzilor

Astfel, pentru restituirea amenzilor, solicitanţii depun la organul fiscal local, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a ordinului de ministru, o cerere de restituire a sumelor de bani achitate.

Cererea se depune la organul fiscal competent în format letric sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Cererea de restituire este însoţită de copii ale documentelor de plată și a actului de identitate ale plătitorului/solicitantului şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:

a) numele și prenumele solicitantului;

b) codul numeric personal;

c) domiciliul solicitantului;

d) suma şi natura creanţei solicitate la restituire;

e) codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea, în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar;

f) banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei;

g) motivul pentru care se solicită restituirea sumei, temeiul legal al solicitării şi documente justificative.

DOCUMENT Guvernul, la insistențele primăriilor și ANAF, vrea să anuleze obligațiile ”desuete” ale administrației privind lucrul cu publicul la ghișeu, introduse de Adrian Năstase CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul, la insistențele primăriilor și ANAF, vrea să anuleze obligațiile ”desuete” ale administrației privind lucrul cu publicul la ghișeu, introduse de Adrian Năstase

După primirea cererii de restituire, organul fiscal local competent va efectua verificarea acesteia, a documentaţiei anexate şi a datelor din evidenţa pe plătitori.

Dacă organul fiscal local competent consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante soluţionării cererii, va cere solicitantului în scris prezentarea acestora.

Termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de restituire se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat solicitantului solicitarea de informaţii suplimentare relevante soluţionării acesteia şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul fiscal local competent.

În cazul în care, după primirea documentaţiei complete înaintate de solicitant şi verificarea datelor din evidenţa pe plătitori, organul fiscal local competent constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului care a depus cerere de restituire, sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării acestor obligaţii bugetare restante.

În cazul în care suma de restituit este mai mică decât obligaţiile restante ale solicitantului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de restituit.

În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii restante ale solicitantului, compensarea se efectuează până la concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se solicitantului.

Șansă pentru sarea românească, în urma războiului din Ucraina și sancțiunilor impuse Belarusului CITEȘTE ȘI Șansă pentru sarea românească, în urma războiului din Ucraina și sancțiunilor impuse Belarusului

Practic, cei cu datorii mai mici vor primi diferența față de amendă, iar cei cu datorii peste amendă nu vor mai primi înapoi nimic.

MODELUL DE CERERE DE RESTITUIRE PREGĂTIT AICI

 

viewscnt
Afla mai multe despre
restituire
formular
pasager
localizare
plf
amenda
completare
guvern
obligație
fiscal
datorii