Miniștrii de Finanțe din Zona euro au convenit să deblocheze o nouă tranșă, în valoare de 10,3 miliarde de euro, din pachetul de asistență financiară pentru Grecia, o decizie descrisă drept o mare reușită, relatează BBC News.
Acordul a fost anunțat după 11 ore de discuții între cei 19 miniștri din Zona euro care formează Eurogroup.
“Am obținut un progres major în privința Greciei, ce ne permite să intrăm într-o nouă etapă a programului de asistență financiară pentru Grecia”, a declarat președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, citat de news.ro.
De asemenea, miniștrii au dat asigurări că datoria Greciei va fi restructurată. Aceasta a fost una dintre cererile-cheie ale Fondului Monetar Internațional (FMI), care a avertizat că datoria publică este nesustenabilă la nivelul actual de 180% din PIB-ul țării.
CITEȘTE ȘI Majoritatea celor 216 miliarde de euro primite de Grecia prin programele de salvare au ajuns la bănciDijsselbloem a precizat că pachetul de măsuri privind datoriile va fi implementat progresiv și a adăugat că este “fericit să confirme” că FMI nu se va retrage din acord.
Măsura vine la două zile după ce Parlament elen a aprobat o nouă rundă de reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe, cerute de creditorii internaționali.
Guvernele din zona euro, în frunte cu Germania, erau reticente să facă astfel de concesii majore în privința împrumuturilor acordate Greciei, care totalizează în prezent puțin peste 200 de miliarde de euro, alte 60 de miliarde de euro urmând să se adauge prin actualul program de salvare.
În iulie anul trecut, creditorii internaționali au aprobat al treilea program de salvare destinat Greciei, de 86 de miliarde de euro.
CITEȘTE ȘI Grecia a vândut chinezilor cel mai mare port al țării pentru 368,5 milioane de euroGermania, cea mai mare economie europeană, vrea ca FMI să participe la cel de-al treilea program de salvare în calitate de creditor, dar Fondul a ezitat în semnarea acordului.
Cancelarul german Angela Merkel consideră că FMI are un rol esențial în credibilizarea programului pentru Grecia.