VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Oricine poate apela la acest ajutor financiar de 200.000 de euro per proiect. Accesul este foarte ușor

VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Oricine poate apela la acest ajutor financiar de 200.000 de euro per proiect. Accesul este foarte ușor
scris 7 iul 2022

Microîntreprinderile, firmele mici și mijlocii, care operează în stațiuni balneare și balneoclimatice din România, pot obține fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de euro per proiect de la stat, pentru dezvoltarea și modernizarea facilităților existente.

Schema este prevăzută să se deruleze până la finalul anului 2023 și are un buget total de până la 500 de milioane de euro.

„Avem acest program care finanțează până la 200.000 de euro, maximum 50% din valoarea eligibilă a unui proiect, aproape orice este legat de o infrastructură turistică, de agrement și culturală în stațiunile balneare din România. Există 29 de stațiuni definite la nivel legislativ în România, toate acestea beneficiază de acest program.

Urmărește-ne și pe Google News

El adaugă că „oricine poate apela la acest ajutor financiar de 200.000 de euro per proiect”, pentru următoarele cheltuieli eligibile: construirea de infrastructură turistică, culturală sau administrativă, modernizarea, reabilitarea și reînnoirea unor structuri existente, formarea profesională a personalului, chiar și a cadrelor medicale în domeniu pentru a spori gradul de atracție a locației respective, echipamente de toate tipurile și programe software.Aici sunt toți la un loc eligibili, adică microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii ”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Petru Luhan, expert fonduri europene și fost europarlamentar.

„Aici avem și promovarea inclusă la nivel național și internațional și putem beneficia într-un timp foarte scurt. În august se preconizează lansarea de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Accesul este foarte ușor, avem nevoie de un plan de afaceri. Una dintre condiții este de a păstra numărul mediu de angajați pe o perioadă de 2 ani. Se ia un extras din Revisal obținut cu 24 de ore înainte de depunerea cererii de finanțare și atunci vi se arată exact care este numărul mediu de angajați pe firma aplicată. Cofinanțarea este de 50%”, mai spune acesta.

VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Vine o avalanșă de programe acum. România are, începând cu anul acesta, o șansă uriașă de a se dezvolta CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Vine o avalanșă de programe acum. România are, începând cu anul acesta, o șansă uriașă de a se dezvolta

Tot în domeniul turismului, prin PNRR se vor pune la dispoziție aproape 104 milioane de euro pentru promovarea a 12 rute turistice și culturale. Această investiție face parte integrantă din Componenta C11-Turism și Cultură. În cadrul acestui program, beneficiari eligibili sunt autoritățile publice locale și regionale.

„Avem, o dată, alocarea financiară pentru ruta castelelor, vor să unească castelele digital, prin creare de infrastructură, adică cărări, reabilitarea castelelor, chiar și construcții, precum stații de autobuz, de mocăniță, si toate acestea sunt eligibile. Beneficiarii sunt autoritățile publice locale, consiliile județene, primăriile și asociațiile turistice.

Apoi avem o alocare financiară pentru zona Transilvaniei de aproximativ 35 de milioane de lei pentru cinci curii, apoi ruta culelor cu 25,8 milioane de lei, pentru ruta bisericilor de lemn, alocarea este de aproximativ 24,6 milioane de lei. Și în zona Moldovei unim mănăstirile prin rute pentru turismul religios.

Foarte mulți români și, în ultima vreme, chiar și străini au auzit despre mănăstiri ca și obiective UNESCO și vin să le viziteze, iar infrastructura este încă precară și trebuie îmbunătățită. Pentru asta s-au alocat aproximativ 67,7 milioane de lei. Aici putem reabilita biserici și mănăstiri care sunt pe lista cultelor. Majoritatea dintre ele sunt și obiective UNESCO. Accesul către acestea trebuie îmbunătățit, dar și picturile interioare și exterioare.

VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar, despre ajutorul de stat din HG 807/2014: Aproape orice cod CAEN are corespondent. Achiziția de imobile, de second hand-uri și TVA-ul nu sunt eligibile CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar, despre ajutorul de stat din HG 807/2014: Aproape orice cod CAEN are corespondent. Achiziția de imobile, de second hand-uri și TVA-ul nu sunt eligibile

Pentru traseul ruta Sfântul Ladislau avem aproximativ 55 de milioane de lei, pentru ruta castrelor romane 53 de milioane de lei și pentru ruta cetăților 53 de milioane de lei. Aceștia sunt bani la care au acces autoritățile publice pentru a îmbunătăți rutele turistice în România și pentru a le promova”, precizează Petru Luhan.

Cele 12 rute sunt:

• Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
• Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
• Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
• Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
• Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
• Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
• Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
• Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
• Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
• Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
• Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
• Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Termenul maxim până la care investițiile finanțate prin PNRR pot fi finalizate este de 30 iunie 2026.

„Deci este finanțată reabilitarea castelelor, reabilitarea traseelor către acestea, legarea acestora fizic și digital, promovarea rutelor la nivel național și internațional și tot ce înseamnă costuri pentru consultanță, proiectare și alte costuri administrative. Cofinanțarea aici e zero, Unitățile Administrativ Teritoriale doar trebuie să elaboreze proiectele și să le depună în timp util. În luna august se vor putea depune proiecte. Tot ce se vrea a fi finanțat prin intermediul acestui program trebuie să fie cadastrat.

Aici putem finanța inclusiv obiecte de inventar, ceea ce pe alte programe, în general, nu se finanțează. Asta înseamnă o valoare mai mică de 2.500 de lei valoare individuală. Trebuie ca valoarea de funcționare să fie mai mare de un an de zile”, afirmă fostul europarlamentar.

VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Acțiunea 4.1.1 – POC reprezintă o șansă uriașă pentru cei care au necesități în zona de investiții. Nu sunt acoperite costurile operaționale CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Petru Luhan, Expert Fonduri Europene – fost europarlamentar: Acțiunea 4.1.1 – POC reprezintă o șansă uriașă pentru cei care au necesități în zona de investiții. Nu sunt acoperite costurile operaționale

El reamintește și că pe data de 31 iulie va expira termenul de depunere a proiectelor pentru producția de hidrogen.

„Prin PNRR se alocă până la 50 de milioane de euro per proiect pentru producția de hidrogen verde. Aici include orice tip de investiție, se poate accesa de către orice tip de beneficiari.  Atât toate tipurile de întreprindere, cât și autoritățile publice pot să acceseze bani. Durează 1-3 luni evaluarea, după care câștigătorii vor putea face achizițiile publice și implementa proiectul”, adaugă Petru Luhan.

 

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri pentru statiuni balneare
pnrr investitii