Ungaria este pe punctul de a finaliza preluarea pachetului majoritar de acțiuni la aeroportul internațional din Budapesta, continuând cu această achiziție în valoare de mai multe miliarde de dolari, în pofida problemelor fiscale, transmite Bloomberg.
Guvernul ungar va prelua inițial un pachet de 80% din acțiunile Budapest Airport Zrt., iar grupul francez Vinci SA va prelua restul acțiunilor, a declarat marți ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy. Acesta a reiterat că există planuri privind o alăturare, la o dată ulterioară, a fondului suveran Qatar Investment Authority în consorțiul care va prelua aeroportul de la Budapesta. Nagy nu a dorit să ofere detalii cu privire la prețul plătit pentru această achiziție.
Aeroportul internațional din Budapesta a fost privatizat în 2005, iar acordul de concesionare, negociat pentru o perioadă de 75 de ani, asigură o poziție puternică investitorilor străini, care au dreptul să colecteze aproape toate veniturile generate de serviciile aeroportuare, scrie Agerpres.
Premierul ungar, Viktor Orban, și-a exprimat dorința de a răscumpăra participațiile deținute de acționarii străini la companiile considerate de interes „strategic”, așa cum a făcut în sectoarele energiei și media. Luni, Viktor Orban le-a spus parlamentarilor ungari că acordul de achiziție ar putea să fie anunțat „în câteva zile”, însă ministrul Economiei, Marton Nagy a spus că cel mai probabil va dura câteva săptămâni până vor fi puse la punct detaliile juridice.
După ce achiziția se va finaliza, statul ungar are de gând să extindă aeroportul de la Budapesta prin construcția celui de-al treilea terminal și să majoreze capacitatea pentru pasageri și marfă, a precizat Marton Nagy într-un interviu acordat Bloomberg la finele anului trecut.
Executivul de la Budapesta dorește de mult să preia aeroportul dar a fost forțat să renunțe la o încercarea anterioară din lipsă de bani. Situația fiscală a Ungariei este în continuare una tensionată, în condițiile în care deficitul bugetar a urcat la 6,5 miliarde de dolari numai în primul trimestru al anului.
Cabinetul va fi forțat să amâne unele investiții pentru a limita cheltuielile, le-a spus marți jurnaliștilor ministrul Economiei, Marton Nagy, adăugând însă că asta nu va afecta preluarea aeroportului de la Budapesta, care a fost aprobată deja de Uniunea Europeană.
CITEȘTE ȘI Renault și-a devansat partenerul Nissan la capitolul valoare de piațăSpre deosebire de încercările anterioare, de data aceasta statul ungar a strâns fonduri consistente pentru preluarea aeroportului de la Budapesta, după ce a vândut un pachet de 15% din acțiunile subsidiarei ungare a Erste Group Bank AG precum și un pachet de 35% din acțiunile subsidiarei ungare a Vienna Insurance Group.
AviAlliance GmbH, operatorul și cel mai mare acționar la aeroportul din capitala Ungariei, nu avea inițial intenția de a vinde aeroportul. Însă a intrat în discuții cu Guvernul ungar după ce acesta din urmă a purtat timp de mai mulți ani o campanie de înlăturare a actualilor acționari pe motiv că nu investesc suficient în dezvoltarea aeroportului, acuzație dezmințită de echipa managerială.