Germania introduce abonamentele de 9 euro pe lună la transportul public pe durata verii

Germania introduce abonamentele de 9 euro pe lună la transportul public pe durata verii
scris 30 mai 2022

Germania va reduce prețul abonamentelor pentru călătoriile cu trenurile regionale, autobuzul și metroul în lunile iunie, iulie și august, până la minimumul istoric de 9 euro pe lună, în încercarea de a economisi combustibil și a urgenta decarbonizarea, transmite Bloomberg.

Atunci când Parlamentul german a aprobat noua măsură, în cursul acestei luni, pentru a reduce costurile cu transportul public pe durata verii, ideea a fost destinată reducerii dependenței de gazele naturale și petrolul rusesc. Însă susținătorii călătoriilor ieftine cu transportul public speră că inițiativa va face mai mult decât să reducă temporar, impactul costurilor mari la energie pentru consumatori. Aceștia susțin că ințiativa ar putea oferi o imagine a unui viitor cu emisii reduse de carbon, deoarece îi va încuraja pe germani să își ajusteze permanent mobilitatea la un model cu emisii mai reduse de carbon, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Erdogan continuă să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO: Nu putem spune ”da” pentru țările care sprijină terorismul CITEȘTE ȘI Erdogan continuă să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO: Nu putem spune ”da” pentru țările care sprijină terorismul

"Mobilitatea ieftină și prietenoasă cu mediul nu trebuie să fie un foc de paie", susține Katharina Droge, un parlamentar din grupul ecologiștilor, care în prezent este un partener minoritar în coaliția guvernamentală.

Noile abonamente, catalogate drept "nebunești, dar inspirate" de cotidianul Der Tagesspiegel, sunt cu siguranță printre cele mai ieftine abonamente văzute vreodată în Europa. Timp de trei luni, începând de la 1 iunie, prețul unui abonament lunar va fi de doar 9 euro pentru toate metrourile, autobuzele, tramvaiele și trenurile regionale. Aceasta va reduce semnificativ costul cu transportul public. De exemplu, o persoană care face naveta în zona din jurul Berlinului va economisi 98 de euro pe lună în timp ce un navetist din zona Hamburg va economi puțin peste 105 euro pe lună. Abonamentele ieftine vor fi disponibile și pentru locuitorii micilor orașe care vor călători la nivel național. Deși reducerea nu se aplică și pentru trenurile de mare viteză, un abonament de 9 euro pe lună va permite călătoriile pe întreg teritoriul Germaniei utilizând rețeaua de trenuri regionale iar abonamentele cumpărate într-un land vor fi valabile la nivel național.

Cu toate acestea, măsura nu a fost scutită de critici. Unii se tem că biletele ieftine vor crea trenuri aglomerate și vor pune presiune pe rețeaua de transport. Luna trecută, unii lideri sindicali și-au exprimat îngrijorarea că trenurile aglomerate vor necesita intervenția poliței și închiderea forțată a unor gări, în timp ce compania națională de căi ferate Deutsche Bahn ar putea fi nevoită să angajeze personal suplimentar cu caracter temporar și să îi plătească mai mult pe angajații existenți pe durata vacanței de vară.

Ca o dovadă a acestor temeri, popularul tabloid Bild a publicat luna aceasta un reportaj cu locuitorii din Sylt, o stațiune exclusivistă de pe o insulă din Marea Nordului, care erau panicați de ideea unor grupuri de turiști cu bani puțini care vor invada plajele comunității.

Pe de altă parte, unii sunt de părere că măsura autorităților germane nu merge suficient de departe, prin urmarea exemplului Luxemburgului, care a decis să facă transportul public gratuit. Aceștia susțin că reducerea tarifelor, în locul eliminării lor complete, nu înseamnă automat o diminuare a costurilor operaționale pentru transportul public. Pe de altă parte, în 2019, o treime din tinerii care erau în centrul de corecție pentru minori din Plotzensee Berlin se aflau acolo pentru că au călătorit fără bilet, o situație care costă mai mult statul decât dacă ar lăsa oamenii să călătorească gratuit.

Alte întrebări se pun în legătură cu impactul asupra mediului. O migrație totală a navetiștilor spre transportul public ar putea economisi până la 21,3 milioane de tone de emisii de CO2 pe an, potrivit Agenției federale pentru protecția mediului. Însă nu pot fi făcute estimări adecvate cu privire la cât de mulți germani vor renunța la călătoriile cu automobilul propriu pe perioada abonamentelor ieftine.

Până acum, vânzările de bilete au fost consistente iar Deutsche Bahn a prevăzut deja să introducă noi garnituri pentru a gestiona afluxul de călători. Dacă germanii se vor bucura de o vară cu călătorii ieftine aceasta ar putea oferi un stimulent și pentru alte țări care sunt interesate de un viitor verde care să fie accesibil.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
transport public