Guvernul francez analizează introducerea de noi impozite asupra corporațiilor, pentru a reduce deficitul bugetar al țării, a informat publicația Le Monde, transmite Bloomberg.
Ministerul de Finanțe ia în considerare un impozit suplimentar temporar de 8,5% asupra companiilor cu venituri de peste un miliard de euro și o taxă pe răscumpărările de acțiuni, echivalentă cu 8% din reducerea nominală a capitalului. Impozitele pe venit vor rămâne stabile și vor exista reduceri ale cheltuielilor publice, conform documentelor citate de Le Monde.

Premierul francez Michel Barnier își va prezenta marți obiectivele, într-un discurs în Parlament. Proiectul de buget pentru 2025 este pregătit și ar urma să fie prezentat în jurul datei de 9 octombrie, scrie Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe a refuzat să comenteze informațiile apărute în Le Monde report, spunând că nu s-a luat nicio decizie, în timp ce purtătorul de cuvânt al lui Barnier nu a răspuns solicitărilor de a face comentarii.
Săptămâna trecută, noii miniștri de la Finanțe și de la Buget au avertizat că deficitul bugetar a depășit anul acesta 6% din PIB.
Conform Le Monde, noile impozite ar putea fi adoptate anul acesta. Contribuția excepțională de 8,5% asupra beneficiilor corporațiilor ar aduce impozitul pe profit la 33,5%, nivelul care era în vigoare înaintea reducerilor de taxe anunțate de președintele Emmanuel Macron, și ar aduce la buget opt miliarde de euro.
O taxă pe răscumpărările de acțiuni se va aplica companiilor cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.

Analiștii avertizează că reducerea deficitului va trebui să fie una dintre prioritățile noului premier francez. Autoritățile de la Paris au promis că vor reveni la un deficit mai mic de 3% din PIB în 2027, un obiectiv care în opinia mai multor experți nu este credibil, în condițiile în care Franța a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 5,5% din PIB.
Și publicația Les Echos atrăgea atenția că, în lipsa adoptării de măsuri de reducere a cheltuielilor sau de majorare a taxelor, deficitul bugetar al Franței ar putea crește anul acesta la 6% din PIB, în condițiile în care limita stabilită de UE este de 3% din PIB.
Franța, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia și Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv (PDE) și trebuie să-și reducă cheltuielile publice, a anunțat în iunie Comisia Europeană. De asemenea, Executivul comunitar a demarat proceduri disciplinare contra Franței, Italiei și a altor cinci țări membre UE pentru că au încălcat reglementările UE legate de nivelul datoriei.