EXCLUSIV Top 10 cele mai mari profituri fiscale pe 2015. OMV Petrom pe primul loc, deși a raportat pierderi contabile

EXCLUSIV Top 10 cele mai mari profituri fiscale pe 2015. OMV Petrom pe primul loc, deși a raportat pierderi contabile
scris 12 apr 2016

Peste 142 mii de companii au realizat profit în 2015, potrivit informațiilor furnizate Profit.ro de Agenția Națională de Administrare fiscală (ANAF), pe baza declarațiilor de impozit, depuse până pe 25 martie. În ochii fiscului, OMV Petrom SA a fost în 2015 cea mai profitabilă companie, cu un profit impozabil de 2,96 de miliarde lei. Asta, în ciuda faptul ca OMV Petrom a raportat la Bursă o pierdere de 631 milioane de lei pentru aceeași perioadă.

Situația oarecum contradictorie este explicată de diferențele dintre profitul contabil și cel fiscal. O serie de cheltuieli sunt nedeductibile la calcularea impozitului pe profit. În 2015, OMV Petrom a contabilizat cheltuieli de 2,7 miliarde de lei în contul unor ajustări de depreciere efectuate asupra unor active de producție, ca urmare a contextului de piață nefavorabil (în special în contextul scăderii cotațiilor țițeiului), care sunt considerate cheltuieli nedeductibile și măresc artificial profitul raportat.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit informațiilor furnizate de ANAF, „sumele cele mai mari declarate ca profit și domeniile în care a fost realizat profitul (top 10), aferente anului 2015, se prezintă astfel”:

EXCLUSIV Top 10 cele mai mari profituri fiscale pe 2015. OMV Petrom pe primul loc, deși a raportat pierderi contabile

„Declarația privind impozitul pe profit, formularul 101, se completează și se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, astfel că informațiile pe care le furnizăm sunt cele existente în bazele de date ANAF, la data prezentei (11 aprilie n.r.)”, precizează ANAF.

În 2015, conform datelor de la Bursa de Valori București, Romgaz un profit contabil de 1,19 miliarde lei, iar Transgaz un profit net de 488 milioane lei.

Banca Transilvania a avut un profit net contabil, anul trecut, de 2,4 miliarde lei, iar Raiffeisen un profit net consolidat de 383 milioane de euro (circa 1,6 mld lei).

Combinatul Oltchim, aflat în insolvență, a raportat un profit net "pe hârtie" pentru 2015 de 2,3 miliarde lei, rezultat din ștergerea datoriilor companiei, potrivit planului de reorganizare, în vremea ce activitatea curentă a societății a generat o pierdere de 36 milioane lei.

În domeniul comerțului cu amănuntul, singura companie care ar fi putut raporta în 2015 un profit de peste 700 milioane de lei este Kaufland România. În 2014, aceasta a obținut un profit net de 410 milioane de lei și are creșteri de peste 20% în fiecare an.

Numărul de persoane juridice active fiscal de la sfârșitul anului trecut era, conform Buletinului fiscal al ANAF, de peste un milion, iar conform vectorului fiscal (categoriile de taxe pentru care sunt înregistrate la declarare și plată) erau înregistrați 223.659 de plătitori de impozit pe profit, dar nu toți au obținut rezultate pozitive, unii avînd pierderi.

În 2014, conform situațiilor financiare de la registrul comerțului, cele mai mari profituri brute au fost realizate de OMV Petrom (2,54 mld lei), SN Romgaz (1,78 mld lei), Hidroelectrica (1,15 mld lei), Fondul Proprietatea (1,02 mld lei), Continental Automotive Products SRL (716 mil lei), SN Transgaz (610 mil lei), Raiffeisen Bank (595 mil lei), CNADNR (523 mil lei), Orange România (517 mil lei), Banca Transilvania (505 mil lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
profit
taxe
impozit
anaf