Plafonul maxim pentru plata contribuțiilor de asigurări este eliminat atât pentru salariați, cât și pentru persoanele care obțin doar venituri din investiții, urmând să fie taxată toată suma realizată.
Cheltuielile Administrației Prezidențiale și ale Serviciului Român de Informații (SRI) sunt diminuate în noua variantă a legii bugetului discutată vineri de guvern, în schimb Ministerul Apărării primește o majorare de peste 5 miliarde lei, atingând 2% din PIB.
Persoanele fizice cu activități independente nu cunosc, încă, salariul mediu brut la care trebuie să își calculeze plafonul privind contribuțiile de asigurări pentru a vedea dacă sunt obligate să depună la Fisc declarația în acest scop (formularul 600), riscând, evident, sancțiuni, arată o analiză a consultantului fiscal, Cornel Grama.
Execuția bugetului general consolidat pe anul 2016 s-a încheiat cu un deficit de 18,3 miliarde de lei, respectiv 2,41% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,75% din PIB, anunță Ministerul de Finanțe. Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu aproape 5 miliarde lei față de 2015, iar cele cu pensiile cu alte 5,8 miliarde lei.
Bugetul pentru 2017 este construit astfel încât să facă loc tuturor promisiunilor din programul de guvernare al PSD, atât majorări de salarii, pensii, ajutoare, cât și eliminări și reduceri de taxe, însă premisa de la care pornește, o creștere economică de 5,2%, este cel puțin riscantă.