Consumul intern la grâu, porumb, floarea-soarelui și orz va fi asigurat din producția de cereale obținută în acest an, chiar dacă încă nu a fost finalizat recoltatul la anumite culturi, iar în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă, susține ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Cotațiile la grâu sunt în scădere, cererea slabă din Europa și îmbunătățirea condițiilor meteo în SUA eclipsând decizia de miercuri a Rezervei Federale a SUA (Fed) de a reduce dobânda de referință cu o jumătate de punct procentual, la un interval cuprins între 4,75% și 5%, transmite Bloomberg.
Cotațiile la grâu au înregistrat cel mai redus nivel din ultimele șase săptămâni, pe fondul atenuării temerilor privind problemele de aprovizionare din Marea Neagră, transmite Bloomberg.
Ministerul francez al Agriculturii și-a redus încă o dată, estimările privind recolta de grâu moale din acest an, care ar urma să fie cu 27% mai mică decât cea de anul trecut și totodată una dintre cele mai slabe recolte din ultimii 40 de ani ale celui mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
O companie argentiniană, prima firmă care a obținut aprobarea autorităților americane de reglementare pentru soiul său de grâu modificat genetic, anunță că va mai dura câțiva ani până când va putea aduce pe piață tehnologia sa, transmite Bloomberg.
Recolta de grâu moale a Franței din acest an este preconizată să coboare la cea mai mică valoare din ultimii 40 de ani, iar Asociația Generală a Cultivatorilor de Grâu și alte Cereale (AGPB) avertizează că randamentele la hectar au fost afectate în mod "structural", transmite Bloomberg.
Recolta de grâu din acest an este una "catastrofală" în Franța, fiind afectată de ploile excesive, dar asta nu ar urma să afecteze o piață mondială a grâului care va "rămâne echilibrată", a anunțat cabinetul de consultanță Argus Media France, informează AFP.
Cumpărătorii de grâu din Asia și-au majorat în ultimele săptămâni achizițiile din regiunea Mării Negre, grâul românesc aflându-se în vederile traderilor orientali.
Ministerul Agriculturii din Franța a înrăutățit semnificativ previziunile privind recolta de grâu moale din acest an, care ar urma să fie cu 25% mai scăzută față de anul trecut, una dintre cele mai slabe recolte din ultimii 40 de ani, din cauza ploilor excesive care au afectat principalul cultivator din UE, transmite Reuters.
Cumpărătorii de grâu din Asia și-au majorat în ultimele săptămâni achizițiile, cu nave de transport din regiunea Mării Negre, revenind pe piață după o lungă perioadă, în urma scăderii prețurilor globale, informează site-ul ukragroconsult.com.
Egiptul profită de pe urma recentului declin al cotațiilor la grâu pentru a cumpăra aproape o treime din necesarul său anual de cereale într-o singură etapă, transmite Bloomberg.
Franța ar urma să înregistreze, în sezonul 2024-2025, cea mai slabă recoltă de grâu moale din ultimii peste 40 de ani, din cauza ploilor excesive care au afectat principalul cultivator din UE, avertizează analiștii firmei de consultanță Argus, transmite Reuters.
Fermierii din Bihor au încheiat secerișul săptămâna trecută, însă nu sunt mulțumiți de recolta din acest an.
Numeroase brutării din țară au scumpit, din nou, pâinea, franzela simplă, de exemplu, urcând de la 2,30 lei, la cât fusese redus prețul după plafonarea introdusă de Guvern, la 2,50 lei.
Algeria și Italia au semnat sâmbătă un acord în valoare de 420 de milioane de euro, vizând un proiect de investiții italiene în sudul celei mai mari țări din Africa, în principal pentru producția de grâu și legume și consolidarea securității alimentare, au anunțat cele două țări într-un comunicat de presă comun, informează AFP.
Prețurile pentru grâul rusesc au coborât, din nou, sub cele pentru grâul din alte țări, în condițiile în care vremea călduroasă accelerează recoltatul în Rusia și traderii concurează cu exportatorii rivali, transmite Bloomberg.
Turcia va interzice importurile de grâu începând din data de 21 iunie și până la data de 15 octombrie, cel puțin, pentru a-i proteja pe producători de fluctuațiile de prețuri, a asigura achizițiile interne de materii prime și a crea o piață favorabilă pentru producători, a anunțat Ministerul Agriculturii de la Ankara, transmite Reuters.
Cotațiile futures la grâu la bursa de la Paris au urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimul an, pe fondul intensificării îngrijorărilor cu privire la livrările din zona Mării Negre, după reducerea estimărilor privind recoltele din Rusia și Ucraina ca urmare a vremii secetoase persistente, transmite Reuters.
Republica Moldova exporta în România, în 2021, trimestrul trei, 14.699 de tone de grâu, iar după începerea războiului, în trimestrul 3 din 2022, 74.000 de tone de grâu, pentru ca în trimestrul 3 al anului 2023 cifra să urce la 317.000 de tone.
Producția de grâu dur va scădea în Italia, în acest an, la sub 3,5 milioane de tone, devenind cea mai mică din ultimii 10 ani, din cauza reducerii suprafețelor cultivate, cauzată de concurența neloială a produselor străine, și a secetei care a afectat regiunile din sudul Italiei, informează Corriere della Sera.
Rusia evaluează pagubele suferite de culturi după ce un val de ger a lovit luna aceasta zone cheie în care sunt cultivate grâu și oleaginoase, după o primăvară timpurie și neobișnuit de caldă, transmite Bloomberg.
În ideea consolidării securității alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, la București, un memorandum de înțelegere cu privire la furnizarea de grâu în situații de urgență, informează agenția de presă TPS.
Profitul se îndepărtează de cultivatorii americani de grâu și mulți dintre ei nu se așteaptă la o situație de echilibru (break even) în 2024, în condițiile în care oferta consistentă la nivel mondial ține prețurile la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în timp ce costurile cu echipamentele și transportul rămân la un nivel ridicat, transmite Reuters.
Agricultorii din județul Prahova spun că, la această oră, situația culturilor de grâu este critică pe fondul secetei și cer desființarea sistemului antigrindină despre care susțin că nu protejează, în realitate, împotriva grindinei și, mai mult, ar favoriza seceta.
Începând cu data de la care au fost adoptate măsuri restrictive privind anumite produse originare din Ucraina (2 mai 2023), pe teritoriul României au fost puse în liberă circulație 99.094 tone cereale (grâu, porumb – inclusiv pentru însămânțare) având ca sursă Ucraina, a anunțat astăzi Autoritatea Vamală Română (AVR). În acest interval, însă, au tranzitat România 1,75 milioane de tone de grâu și porumb având ca țară de expediție Ucraina.