Inspectoratul de Poliție Județean Timiș atrage atenția că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înșelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al celui înșelat.
IPJ Timiș a transmis câteva recomandări în astfel de cazuri.
”Această metodă de înșelătorie implică persoane cu intenții rău voitoare care vă contactează, pretinzând că sunt prieteni, membri ai familiei sau chiar reprezentanți ai unor instituții. Ele vor solicita un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS, invocând diverse motive (precum o «eroare tehnică» sau «necesitatea urgentă de ajutor»).
După ce le furnizați codul, aceștia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp și îl pot utiliza pentru a înșela alte persoane sau pentru alte scopuri”, a precizat IPJ Timiș.
IPJ Timiș a transmis unele recomandări:
”- Fiți precauți la mesajele primite de la numere necunoscute sau chiar de la contacte salvate. În această schemă, infractorii se prezintă ca fiind persoane cunoscute sau oficiali și vă cer să trimiteți un cod de verificare pe care l-ați primit prin SMS.
- Nu divulgați niciodată coduri de verificare WhatsApp. Acestea sunt folosite pentru a securiza contul dvs., iar furnizarea lor poate permite infractorilor să preia controlul contului.
- Verificați întotdeauna identitatea persoanei care vă contactează. Dacă primiți cereri neobișnuite sau urgente, apelați direct persoana respectivă pentru a confirma autenticitatea mesajului.
CITEȘTE ȘI FOTO Hidroelectrica - Anunț către clienți. Lucrări de mentenanță a sistemelor informative- Activați autentificarea în doi pași pe WhatsApp. Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate și previne accesul neautorizat la contul dvs., chiar dacă cineva obține codul de verificare.
- Nu dați curs cererilor financiare sau promisiunilor suspecte. Escrocii pot încerca să vă convingă să faceți plăți rapide sau să trimiteți bani sub pretexte false.
- Educați-vă familia și prietenii. Informați-i despre această metodă de fraudă pentru a preveni alte incidente”.