Consumatorilor de energie electrică li se recomandă să fie atenți să încheie contracte avantajoase pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice, dar riscă totuși să încheie contracte păguboase accesând această platformă, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
Potrivit acestuia, un consumator care locuiește într-un apartament care consumă 99,99 kWh/lună, care accesează Comparatorul de prețuri al ANRE și încheie un contract cu un preț afișat în comparator de 0,87 lei/kWh TVA inclus, ar trebui să achite în realitate pentru energie, din 1 aprilie 2025, în loc de 67,99 lei/lună, cât achita până atunci, o sumă de 882,91 lei/lună, de 13 ori mai mult.
'ANRE nu doar că nu face ceea ce ar trebui să facă o astfel de Autoritate din Energie (promoveze competiția, prevină abuzurile, diseminare și informarea consumatorilor etc.), în perspectiva reliberalizării pieței de energie, dar pe platforma acesteia se găsesc oferte 'bune', dar care au prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat minim, după 1 aprilie 2025.
Astfel, pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice, consumatorii de energie electrică sunt invitați să încheie contracte avantajoase, iar aceștia accesând o platformă care este a unei instituții care are scopul să i protejeze, riscă să încheie contracte păguboase', afirmă președintele AEI.
Pe site-ul ANRE la începutul lunii ianuarie 2025, cu dor 3 luni înaintea reliberalizării pieței, existau 14 oferte, care conform selecției, se aplică din 1 aprilie 2025, și care prezintă o mare atractivitate deoarece, conform afișării, au prețuri de 0,68 - 1,38 lei/kWh cu TVA inclus, susține Dumitru Chisăliță.
'Dacă nu citești contractul, riști să te arunci în a încheia contractele de furnizare a energiei electrice care se prezintă cu prețuri foarte bune după 1 aprilie 2025. În momentul în care citești contractele, constați că 11 dintre aceste oferte au acest preț doar până la 31 martie 2025 (chiar dacă selecția făcută de consumator pe platforma ANRE era să i dea doar acele oferte de după 1 aprilie 2025), urmând ca furnizorul să stabilească unilateral prețul după data de 1 aprilie 2025 și să-l comunice consumatorului în vederea plății acestuia', a adăugat președintele AEI.
Potrivit acestuia, există doar trei prețuri ofertate clar pentru 1 aprilie 2025: 1,38 lei/KWh cu TVA inclus - PPC - de două ori mai mare decât prețul plafonat minim; 1,79 lei/KWh cu TVA inclus - EON - de circa trei ori mai mare decât prețul plafonat minim și 8,38 lei/KWh cu TVA inclus - GETICA - de 13 ori mai mare decât prețul plafonat minim.