Noile legi ale achizițiilor publice nu au putut fi aprobate nici marți prin votul final al Camerei Deputaților, la mai bine de o săptămână după termenul limită, de 18 aprilie, de la care există pentru România riscul declanșării procedurii de infringement din partea Comisiei Europene. Deputații nu au fost în număr suficient în Parlament a doua săptămână la rând, iar votul final se va da abia după Paște.
În urmă cu o săptămână, la data limită, legile au fost votate pe articole, dar, două zile mai târziu, la votul final al plenului, numărul mic al deputaților veniți la ședință a blocat procedura de vot.
Noile legi ale achizițiilor publice, conținând sute de pagini care introduc o serie de modificări într-un sistem aplicat din 2006, dar modificat de atunci de peste 20 de ori, au fost prezentate detaliat de către Profit.ro aici și aici.
CITEȘTE ȘI Modificări pe ultima sută de metri în viitorul sistem al achizițiilor publice: Pragul de cumpărare directă, din nou ridicatÎn decembrie, și conducerea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice a cerut președintelui Senatului, într-un document aflat în posesia Profit.ro, ca parlamentarii să nu întârzie dezbaterea pachetului de legi privind achizițiile, astfel încât noile reguli să poată fi aplicate cel târziu din luna februarie a anului viitor, atenționând că eventuale întârzieri pot suspenda automat plățile pe toate programele cu finanțare europeană. Mesajul este transmis și în numele Ministerului Finanțelor.
Tot în decembrie, Camera de Comerț Americană în România (AmCham România), care reunește în prezent peste 400 de companii americane, internaționale și locale, a cerut adoptarea de urgență de către Parlament a pachetului de legi care reglementează domeniul achizițiilor publice, precum și aplicarea integrată a acestora.
La finele lunii martie, și premierul Dacian Cioloș a cerut liderilor deputaților din toate partidele să aprobe noile legi ale achizițiilor publice în regim de maximă urgență, avertizând că, în caz contrar, România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene, inclusiv procedura de infringement, pentru depășirea termenului impus de la Bruxelles.
Procedura de infringement presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție, unde țara în cauză este amendată cu o sumă substanțială.
Criteriul de atribuire "calitate-preț" la atribuirea contractelor de achiziții publice va fi obligatoriu în cazul prestațiilor intelectuale, precum cele de consultanță/asistență tehnică, elaborare studii, proiectare, supervizare, aferente unor proiecte de complexitate ridicată, iar oferta câștigătoare va fi selectată prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, în care ponderea alocată factorului "preț" nu poate fi mai mare de 40%.
Acest principiu a fost introdus deja în proiectul normelor pentru viitoarele legi de achiziții publice, prevăzute să fie aplicate din primăvara acestui an, norme care pot fi citite integral aici.