Țările din Europa de Est au înregistrat cele mai mari creșteri ale standardelor de viață – sau ale productivității economice reale – din 2014 încoace. Întregul spațiu balcanic și fostele țări din blocul sovietic și-au crescut PIB-ul pe cap de locuitor cu 25–50% din 2014 până în 2024. România figurează a 6-a la viteza de creștere, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Creșterea economică în termeni absoluți este un lucru bun, dar întrebarea este: unde s-au îmbunătățit efectiv standardele de viață în Europa?
Pentru a răspunde la această întrebare, am reprezentat vizual cel mai apropiat indicator: schimbarea PIB-ului pe cap de locuitor pentru 36 de țări europene, cu valori ajustate la inflație și exprimate în euro din anul 2020.

Graficul, citat de VisualCapitalist, este făcut pe baza datelor de la Eurostat.
Interpretarea graficului trebuie avute în vedere câteva observații: Eurostat nu mai publică cifre comparative pentru Regatul Unit. Valorile pentru Islanda, Luxemburg, Muntenegru, Macedonia de Nord, Elveția și Turcia sunt valabile pentru perioada 2014–2023 din cauza limitărilor de date.
Dacă o țară europeană lipsește din listă, este pentru că nu au fost disponibile date pentru anul 2014 sau pentru 2023/2024.
Estul Europei: creștere reală a nivelului de trai
Țările din Europa de Est au înregistrat o creștere a productivității economice și a nivelului de trai în ultimul deceniu.

Această tendință este parțial determinată de mutarea lanțurilor de aprovizionare și a facilităților de producție din vestul UE spre est – ceea ce a generat locuri de muncă, a crescut veniturile medii și consumul aferent.
Totuși, este important și efectul de bază: de exemplu, PIB-ul per capita al Serbiei a crescut cu 50%, adică cu aproximativ 3.000 de euro.
Franța a avut un salt similar în termeni absoluți, dar, având un punct de plecare mai ridicat, creșterea procentuală a fost de doar 8%.
Polonia este de mult considerată un exemplu de integrare de succes în economia de piață a Europei. După căderea Zidului Berlinului, țara a înregistrat 28 de ani consecutivi de creștere economică până în 2020.
Această creștere a fost accelerată de aderarea la UE în 2004, iar Polonia a devenit o țară cu venituri mari la doar 15 ani după ce fusese clasificată drept țară cu venituri medii.

Polonia a pus accent pe instituții solide, ceea ce a atras investiții europene care au construit facilități de producție. Drept urmare, salariile au crescut, nivelul de trai s-a îmbunătățit, iar economia s-a extins.
Totuși, dependența față de Germania – principalul partener comercial – a scos la iveală și anumite vulnerabilități economice.