Toate contractele de pe lanțul furnizor, distribuitor, retailer trebuie renegociate de la intrarea în vigoare a Legii 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare. Modificarea și abrogarea unor obligații, termeni și definiții, în principal interzicerea serviciilor și taxelor de promovare (taxele de raft), impun schimbarea modelului de business. Din acest motiv, politicile comerciale trebuie reconfigurate, iar soluția cea mai la îndemână va fi acordarea discounturilor care îi va favoriza pe marii furnizori și va avea implicații fiscale de majorare a costurilor.
Contrar așteptărilor, impactul major al noii Legi 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare nu va fi obligația de a pune pe rafturi cel puțin 51% din volum produse din lanțul scurt (implicit românești) pentru fiecare dintre categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, lactate și panificație. Această prevedere va intra în vigoare peste 6 luni, iar până atunci Guvernul trebuie să elaboreze norme de aplicare astfel încât să nu contravină cu directivele europene și cu libera circulație a mărfurilor în UE. Oricum, retailerii spun că pentru toate aceste produse, cu excepția legumelor și a fructelor, aprovizionarea se face 80-90% de la furnizori locali.
Prin urmare, dincolo de disputele privind oportunitatea unei astfel de obligații care agresează principiile pieței libere, legea aduce mult mai multe noutăți cu efect imediat în business.
Două modificări ale legii cu impact imediat care remodelează business-ul
Modificările cu cel mai mare impact imediat și care intervin masiv în relațiile contractuale sunt cele care interzic oricărui comerciant (retailer) să solicite facturarea/refacturarea și să încaseze taxe și servicii, precum și cele referitoare la termenele de plată care sunt reduse la 30 de zile calendaristice pentru majoritatea produselor, respectiv la 7 zile calendaristice pentru produsele proaspete.
CITEȘTE ȘI Revoltă pe pagina ANAF după un anunț privind declarațiile: Curg comentariile pline de critici Doar aceste două prevederi sunt suficiente pentru a impune schimbarea tuturor contractelor dintre furnizori și comercianți.
Legiuitorii nu au lăsat o perioadă rezonabilă, așa cum s-a întâmplat în vechea lege (321/2009) care a oferit 3 luni pentru punerea în aplicare. Fiind vorba de sute și chiar mii de furnizori, în funcție de dimensiunea afacerii, renegocierea contractelor în doar cele 3 zile de la publicarea până la intrarea în vigoare a legii, pe 18 iulie, au fost imposibil de respectat.
Renegocierea contractelor trebuie să se facă pe alte principii decât cele consacrate
Iar implicațiile legii nu se opresc aici, renegocierea trebuie să se facă pe alte principii decât cele consacrate. Odată cu dispariția taxelor de raft – care au fost analizate de Consiliul Concurenței și au fost considerate conforme cu legea în domeniu -, precum și a serviciilor de promovare, comercianții trebuie să găsească alte soluții pentru menținerea veniturilor.
Acest lucru este necesar întrucât furnizorii lanțurilor de magazine nu vor mai putea plăti servicii de promovare a produselor lor, precum așezare preferențială la raft și mercantizare sau servicii logistice, servicii ce aveau legătură directă cu operațiunea de vânzare și care erau permise în vechea lege 321/2009.
“Cea mai la îndemână soluție este obținerea de către retailer de discounturi mărite ce vor putea fi oferite doar de marii furnizori la volume mari și, evident, vor favoriza marii furnizori, dar nu de cei mici. Totodată, pentru a respecta termenele de plată scurtate, furnizorii trebuie să aibă sisteme informatice de facturare conectate la cele ale retailerilor. E greu de crezut că cei mici au posibilitatea să investească în astfel de sisteme, drept pentru care nu este exclus ca retailerii să prefere să contracteze doar cu acei furnizori ce au asemenea sisteme. În concluzie, de aceste prevederi vor fi afectați negativ, în primul rând, micii furnizori, cu toate că legea a fost promovată tocmai cu scopul declarat de a-i sprijini”, afirmă avocatul Gelu Goran.
Interzicerea facturării taxelor de raft și a serviciilor de promovare va duce la înlocuirea acestui model de business care până acum era bazat pe comerț combinat cu servicii care aduc valoare adăugată produsului comercializat, cu cel bazat pe discounturi.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Carpatica Asig intră în faliment. Anunțul ASF, mâine “Comerțul modern are număr limitat de rafturi. De aici apare negocierea privind poziționarea care există și în alte țări. Prin aceste taxe se împart riscurile cu furnizorii. De exemplu, dacă un produs este nou, atunci comerciantul nu își asumă singur riscul ca acesta să rămână nevândut. Toate taxele sunt negociate, au fost și unele abuzuri, cum era taxa de extindere, prohibită, dealtfel, în 2009, dar Consiliul Concurenței consideră că taxele de raft nu sunt problematice din perspectiva legii concurenței. Mare parte din cheltuielile de promovare ale producătorilor sunt în trade marketing - materiale promoționale, așezare la raft, promoții. Ce vor face acum cu acești bani? Îi pot muta în costul produsului, dar nu știu dacă vor beneficia de aceste servicii pentru că nu le pot pune pe factură”, explică avocatul.
Odată cu dispariția taxelor de raft, furnizorii au dreptul să acorde discounturi exclusiv legate de volum
Aceste schimbări au și implicații fiscale deloc neglijabile care se vor reflecta în costuri.
”Legislația fiscală (în materie de TVA) prevede că rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț nu se cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării și nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau unei livrări. Cu alte cuvinte, pentru a respecta reglementările fiscale, furnizorii nu vor putea acorda un discount mai mare retailerului (discount care să acopere practic partea de ”prestare de servicii”). Prin urmare, odată cu dispariția taxelor de raft, furnizorii au dreptul să acorde discounturi exclusiv legate de volumele de mărfuri rulate cu un comerciant, dar nu pot să remunereze contraprestația (serviciul de promovare), deoarece și-ar pierde dreptul de a reduce baza de impozitare cu TVA aferent ”discountului” astfel acordat”, spune consultantul fiscal Ruxandra Jianu.
“Este o intervenție în libertatea comerțului, iar industria este într-o situație în mod obiectiv inevitabilă. De exemplu, în ceea ce privește termenele de plată, amenzile pot ajunge la 100.000 lei, iar dacă ar exista rea voință la nivelul autorităților, în acest moment, și ar face controale, nu ar fi nimeni în regulă”, punctează Gelu Goran.
CITEȘTE ȘI ANAF demarează operațiunea de conectare a tuturor caselor de marcat la un sistem national de supraveghere Ministerul de Finanțe trebuie să urmărească respectarea legii, dar nu are pârghii
Conform legii, autoritatea care urmărește respectarea prevderilor este Ministerul de Finanțe. Totuși, nu există nicio prevedere care să stabilească cum va acționa ministerul sau care să îi dea posibilitatea să emită norme sau ordine de punere în aplicare.
Totodată, legea 150/2016 introduce definiții neclare. De exemplu, produsul alimentar proaspăt este cel care nu e conservat prin sterilizare, deshidratare, congelare sau afumare, cu excepția refrigerării. Având în vedere că marea majoritate a produselor sunt refrigerate în timpul transportului, ar reieși că, în afară de mierea de albine și apa minerală, niciun alt produs nu este proaspăt. Pe de altă parte, vinul, de exemplu, este un produs alimentar proaspăt, iar termenele de plată ar trebui să nu fie mai mari de 7 zile, ceea ce nu pare să fi fost intenția legiuitorului ce a dorit termene mai scurte de plată pentru a proteja micii producători români de legume și fructe.
Obligația de a vinde 51% produse alimentare românești are nevoie de norme dificil de formulat
Articolul care trimite la obligația de a vinde 51% produse alimentare românești (carne, ouă, legume, fructe, lactate, panificație, miere de albine) este, la rândul său, ambiguu formulat, chiar dacă a suscitat dezbateri, pentru că nu conține explicit sintagma produse românești care ar încălca libera circulație a mărfurilor în UE, stipulată de tratatul de aderare, ci se referă la produse provenite din lanțul alimentar scurt, expresie preluată din politica agricolă comună. “Este aproape imposibil pentru guvern să elaboreze normele de aplicare, probabil vor amâna punerea în aplicare, dar rămân celelalte prevederi ale legii care au impact major pentru business”, spune Gelu Goran.
Legea 150/2016 a intrat în vigoare pe 18 iulie, iar renegocierea contractelor este abia la început. Presiunea va fi tot mai mare, atât pentru retaileri, cât și pentru furnizori, pentru că legea nu conține niciun termen de conformare, iar prevederile contractuale încheiate conform vechii legii pot fi sancționate în orice moment.
