Premier Energy Distribution, parte a grupului omonim, cel mai mare operator de distribuție a energiei electrice din Republica Moldova, care gestionează o rețea ce acoperă 70% din teritoriul țării, a pregătit un program de întreruperi planificate ale alimentării cu curent electric a consumatorilor.
Anunțul a fost făcut în perspectiva opririi de la 1 ianuarie 2025 a tranzitului prin Ucraina al gazelor rusești destinate Transnistriei, unde acestea alimentează și centrala MGRES de la Cuciurgan, vitală pentru aprovizionarea cu curent electric a ambelor maluri ale Nistrului.
Gazprom nu pare dispus să-și onoreze obligația contractuală de a livra gaze la frontiera Republicii Moldova utilizând o rută de transport alternativă (semnificativ mai scumpă), prin gazoductul Turkstream, rușii nerezervând capacitate de transport pentru livrări către Transnistria pentru luna ianuarie.
CITEȘTE ȘI Schimbare în conducerea Allianz-Țiriac Asigurări″Sectorul electroenergetic al Republicii Moldova se află în prezent într-o situație deosebit de complicată. În data de 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, a fost instituită stare de urgență. Ținând cont de probabilitatea sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025 și, în același timp, având în vedere incertitudinea contextului energetic actual și necesitatea de a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică, ÎCS Premier Energy Distribution SA informează consumatorii că a pregătit un program de deconectări planificate în baza Planului de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 820″, a transmis operatorul.
Potrivit sursei citate, programul a fost elaborat prin excluderea categoriei de consumatori de importanță vitală, conform Anexei nr. 1 la Plan. Aceștia sunt instituțiile medicale, sediile autorităților publice centrale, aeroportul, calea ferată, televiziunea și radioul de stat și instalațiile serviciilor de alimentare cu energie electrică, gaze naturale, apă și energie termică.
″Programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul în care se va înregistra un deficit de putere în sistem și acesta va fi adaptat în funcție de magnitudinea și durata deficitului și aplicat într-un mod nediscriminatoriu și proporțional față de consumatorii finali de energie electrică″, precizează Premier Energy Distribution.
Compania menționează că, în eventualitatea unei asemenea situații, în comunicările ulterioare, operatorul de distribuție va oferi, prin intermediul canalelor sale de comunicare și prin email, consumatorilor vizați, informații detaliate privind programul de deconectări, astfel încât consumatorii să fie informați corespunzător despre data, ora și durata întreruperilor.
″Totodată, Premier Energy Distribution atrage atenția asupra existenței riscurilor de întreruperi necontrolate în livrarea cu energie electrică din cauza deficitului de putere din sistemul electroenergetic a blocului comun Ucraina- Republica Moldova. În acest sens, operatorul sistemului de distribuție monitorizează cu atenție evoluția situației și este în contact permanent cu autoritățile centrale și operatorul sistemului de transport, fiind pregătit să adopte măsurile necesare pentru minimizarea impactului crizei asupra consumatorilor finali. ÎCS „Premier Energy Distribution” SA va informa publicul prin canalele sale de comunicare privind evoluția situației operative în contextul stării de urgență″, conchide distribuitorul.
Traderul de stat al Republicii Moldova, Energocom, va achiziționa, începând de la 1 ianuarie, de 3 ori mai multă energie din România, produsă la centrala de la Cernavodă, operată de Nuclearelectrica. Autoritățile de la Chișinău anunțaseră în 16 decembrie că capacitatea de import de energie electrică din Uniunea Europeană, adică din România, a Republicii Moldova este insuficientă pentru a acoperi cerințele de consum în orele de vârf.