Consumul mediu de băuturi pe locuitor a crescut în 2023, comparativ cu anul anterior, la băuturile nealcoolice, vinuri și la băuturile alcoolice distilate, în timp ce la bere a scăzut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și citate de Agerpres.
"Consumul mediu de bere, pe locuitor, a scăzut cu 2,9 litri; consumul mediu de vinuri, pe locuitor, a crescut cu 0,9 litri; consumul mediu de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%), pe locuitor, a crescut cu 1,7 litri; consumul mediu de băuturi nealcoolice a crescut cu 5,6 litri", potrivit INS.
Potrivit sursei citate, anul trecut resursele totale de bere au fost mai mici cu 532.200 hl, față de 2022, fiind asigurate în proporție de 93,4% din producția anului 2023. Importul de bere a scăzut cu 33,3%. Disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 3,4%, iar producția cu 339.800 hl (-2,1%).
Resursele totale de vinuri au crescut, față de anul precedent, cu 541.000 hl, creștere datorată în principal producției de vinuri care s-a majorat cu 20,9% (+803.900 hl). Importul de vinuri a crescut cu 7,5% (+43.200 hl), iar stocul inițial de vinuri a scăzut cu 10,4% (-306.100 hl). Ponderea producției de vinuri în resursele totale a crescut cu 6,6 puncte procentuale, iar ponderea importurilor de vinuri a rămas constantă, față de anul 2022. Cea mai mare parte din resursele de vin a fost destinată consumului uman, care s-a majorat cu 178.700 hl, față de anul precedent. Exportul de vinuri a scăzut cu 8.300 hl față de anul precedent.
În ceea ce privește resursele de băuturi alcoolice distilate (băuturi spirtoase), acestea au fost în 2023 mai mari față de anul precedent cu 138.500 hl alcool 100%. Producția de băuturi alcoolice distilate a fost constituită în cea mai mare parte din lichioruri, alcool etilic de fermentație alimentar și alte băuturi alcoolice distilate.
Resursele totale de băuturi alcoolice distilate din grupa "Lichioruri, alcool etilic de fermentație alimentar și alte băuturi alcoolice distilate" au fost mai mari cu 140.000 hl alcool 100%, comparativ cu anul precedent. Disponibilul pentru consumul uman a crescut cu 45,3%. Consumul mediu de lichioruri, alcool etilic de fermentație alimentar și alte băuturi alcoolice distilate, a crescut de la 1,4 la 2,1 litri alcool 100%, pe locuitor, în anul 2023.
O altă grupă de băuturi alcoolice distilate este reprezentată de rachiurile naturale și coniac, iar la această categorie producția a scăzut în anul 2023 cu 13,5% (-9.200 hl alcool 100%). Nivelul consumului mediu, pe locuitor, la rachiuri naturale și coniac s-a menținut constant comparativ cu nivelul anului precedent.
Resursele totale de băuturi din grupa "Whisky, gin, rom, votcă" au fost mai mari cu 9.000 hl alcool 100% față de cele din anul precedent. Nivelul producției a fost mai mic cu 9,3%, iar al importului mai mare cu 9,0%.
CITEȘTE ȘI VIDEO Capitala Ceceniei, atacată de droneCantitățile de băuturi alcoolice distilate și vinuri (în echivalent alcool 100%), destinate utilizării industriale, au crescut cu 25,6% față de nivelul anului precedent. Consumul mediu de alcool, pe locuitor, s-a majorat cu 6,2% față de nivelul anului precedent. În anul 2023 consumul mediu de alcool 100%, pe locuitor, a crescut la băuturile alcoolice distilate și la vinuri, iar la bere a scăzut, comparativ cu evoluția anului precedent.
Resursele totale de băuturi nealcoolice (ape minerale, băuturi răcoritoare și bere nealcoolică) au crescut cu 1.928.500 hl, față de anul precedent. Aceasta s-a datorat avansului tuturor componentelor care participă la formarea resurselor totale. Producția în anul 2023 a avut cea mai mare contribuție la formarea resurselor totale de băuturi nealcoolice. Consumul mediu de băuturi nealcoolice, pe locuitor a înregistrat o creștere cu 2,3% (+5,6 litri), față de 2022.. Consumul de ape minerale a crescut cu 4,5% (+5,3 litri), consumul de bere nealcoolică s-a majorat cu 2,1% (+0,1 litri), iar consumul de băuturi răcoritoare a crescut cu 0,2% (+0,2 litri).
Ponderea cea mai mare în consumul de băuturi nealcoolice au avut-o apele minerale și băuturile răcoritoare, în creștere cu 1,1 pp, respectiv în scădere cu 1,1 pp, față de anul precedent.