Mega Image, al doilea an cu profit în scădere

Mega Image, al doilea an cu profit în scădere
scris 1 iun 2022

Lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate Mega Image, parte din grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, înregistrează pentru al doilea an consecutiv profit în scădere. 

Astfel, anul trecut, profitul net al companiei a scăzut cu circa 32,5%, de la aproape 160 de milioane de lei în 2020 (32,3 milioane de euro), la aproximativ 108 milioane de lei (21,2 milioane de euro), potrivit datelor de pe Confidas.ro. 

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

Și în 2020 compania înregistrase o scădere majoră a profitului net față de 2019, de circa 41,5%, de la 272,6 milioane de lei la aproape 160 de milioane de lei.

2020 și 2021 sunt singurii ani din ultimul deceniu în care profitul companiei a intrat pe un trend descendent.

Lidl a sărit de 3 miliarde de euro cifră de afaceri și rămâne lider de piață CITEȘTE ȘI Lidl a sărit de 3 miliarde de euro cifră de afaceri și rămâne lider de piață

Afacerile companiei însă au crescut constant de la an la an, ajungând în 2021 la 7,467 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro), un avans de 3% față de 2020, când Mega Image raportase o cifră de afaceri de 7,226 miliarde de lei (1,461 miliarde de euro). 

Prezent pe piața locală din 1995, Mega Image este în prezent al cincilea cel mai mare retailer alimentar din România, după Lidl, liderul pieței, Kaufland, Carrefour și Profi.

În ceea ce privește numărul de angajați al companiei, acesta a scăzut anul trecut față de 2020, de la 10.964 la 10.663 persoane. 

Mega Image este și cel mai mare lanț de supermarketuri din România cu o rețea care cuprinde în prezent peste 900 de magazine în: București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Cluj, Iași și alte orașe din țară. În total, lanțul de magazine a ajuns să acopere circa 15 județe și Bucureștiul. 

După recordul stabilit în 2020, afacerile grupului american Colgate-Palmolive pe piața locală inversează trendul CITEȘTE ȘI După recordul stabilit în 2020, afacerile grupului american Colgate-Palmolive pe piața locală inversează trendul

În 2010, retailerul a lansat pe piața locală și conceptul de Shop&Go, care a ajuns în prezent la peste 400 de magazine. 

Fondul de pensii administrat Allianz-Țiriac Pensii Private avea, la finele lunii septembrie, acțiuni la Koninklijke Ahold Delhaize NV, companie înregistrată în Olanda, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, care controlează retailerul local Mega Image, valoarea participației fiind de 22,74 milioane de lei și o cotă de 0,121% din totalul activelor, relevă ultimele date, analizate de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
mega image
ahold delhaize
kaufland
lidl
carrefour