Discounterul german Penny își continuă expansiunea în România și atinge pragul de 400 de magazine, după ce a deschis 9 magazine în ultimele zile.
„Deschiderea celui de-al 400-lea magazin reprezintă un pas important în strategia noastră de dezvoltare pe piața din România. Continuăm să investim în dezvoltarea profesională a echipei, în susținerea comunităților locale și în soluții sustenabile, cu obiectivul de a atinge neutralitatea climatică până în 2040”, spune Daniel Gross, CEO PENNY România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania, parte a grupului german REWE, a anunțat recent că venitul minim net pentru angajați este de 3.584 de lei, iar acesta include și valoarea tichetelor de masă, tichete de sărbători și bonusuri de performanță cu grad mediu de îndeplinire.
Penny este un concept al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași.
În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 401 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Trendyol, cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, controlată de gigantul Alibaba, deschide în România un centru regional într-un depozit al „Regelui Pantofilor“Recent, compania a început lucrările la cel mai nou depozit din România, situat în Mihăilești, județul Giurgiu.