VIDEO Profit Financial.forum - Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac Asigurări: Acum mai mult ca oricând este nevoie de asigurări; pentru Allianz-Țiriac Asigurări a fost un an foarte bun pe toate liniile de business

VIDEO Profit Financial.forum - Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac Asigurări: Acum mai mult ca oricând este nevoie de asigurări; pentru Allianz-Țiriac Asigurări a fost un an foarte bun pe toate liniile de business
scris astăzi, 17:30

Contextul actual, marcat de volatilitate, justifică mai mult ca oricând utilizarea asigurărilor, pentru că lipsa lor se va regăsi în bilanțul personal sau al companiilor, cu creșteri de costuri semnificative, a transmis, la cea de-a VII-a ediție a Profit Financial.forum, Virgil Șoncutean, CEO-ul Allianz-Țiriac Asigurări. El spune totodată că, pentru compania sa, 2024 a fost un an foarte bun, pe toate liniile de business, și că asigurările de viață au ajuns principala compontentă facultativă, în portofoliul total al companiei.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul UniCredit Bank (partener principal), 123 CreditAllianz ȚiriacAsociația Română a Băncilor, BCR, BRDBanca TransilvaniaCEC BankCITRGaranti BBVA, Infinity Capital InvestmentsOmniasigPAIDRaiffeisen BankSalt BankSphera GroupXTB

“Sursele de volatilitate sunt multiple. Vedem și noi și în zona schimbărilor climatice, care au impact nu doar în zona asigurărilor de proprietate, ci și auto și uneori chiar cele de viață. Aceste incertitudini se traduc printr-o frecvență mai mare și o severitate mai mare a evenimentelor, care se întâmplă indiferent dacă firmele sau persoanele sunt asigurate. Întrebarea este unde vedem această volatilitate – dacă nu sunt asigurate, volatilitatea va fi în bilanțul propriu, personal sau al afacerii. Dacă sunt asigurate, această volatilitate este transferată în bilanțul companiilor de asigurări. Vremurile pe care le traversăm și la care ne uităm uneori cu îngrijorare în viitor justifică mai mult ca oricând utilitatea instrumentului de asigurare, ca o ancoră de stabilitate și la nivel personal și în bilanțul afacerilor din economie”, a spus el.

Urmărește-ne și pe Google News

În plus, costul lipsei de asigurare crește mult mai accelerat decât costul asigurării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

“Noi vedem asta inclusiv în zona de daune. Vedem și în acest an o creștere a costurilor daunelor de 20-30%. Niciodată nu se transferă integral în prime, dar asta arată încă o dată că lipsa asigurării ar însemna ca aceste costuri să fie acoperite din resurse proprii. Vremurile dificile sunt propice asigurărilor mai mult decât vremurile senine și liniștite”, afirmă CEO-ul Allianz Țiriac.

Salariile mondiale au reînceput să crească mai rapid decât prețurile CITEȘTE ȘI Salariile mondiale au reînceput să crească mai rapid decât prețurile

Compania încheie un an foarte bun, pe toate liniile de business, cu o marjă de 5% în privința RCA.

“Nici nu erau așteptări mai mari (în privința evoluției pe segmentul RCA, n.r.) Clienții noștri țin la mașina lor, dar nu mai mult decât la alte lucruri. Este și motivul pentru care Allianz Țiriac va ajunge în acest an la un nivel al asigurărilor de viață în portofoliu mai mare decât orice altă linie de business facultativă (după RCA)”, transmite Virgil Șoncutean.

Totodată, el afirmă că în ceea ce privește compania înghețarea primelor RCA a găsit pregătită compania, dar asta nu este un motiv pentru prelungirea acestei stări pe termen lung.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurări
allianz țiriac