GRAFIC Bucureștenii au plătit în ianuarie 2025 cu peste 15.000 euro mai mult pentru achiziția unui apartament, comparativ cu anul trecut. Cele mai mari scumpiri au fost în Cluj-Napoca

GRAFIC Bucureștenii au plătit în ianuarie 2025 cu peste 15.000 euro mai mult pentru achiziția unui apartament, comparativ cu anul trecut. Cele mai mari scumpiri au fost în Cluj-Napoca
scris astăzi, 09:43

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 13% în ianuarie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului 2024.

În ceea ce privește interacțiunile dintre cumpărători și vânzători, în ianuarie 2025 acestea au crescut cu 41% față de aceeași lună a anului trecut, indicând un interes tot mai mare pentru achiziții. Comparativ cu luna decembrie 2024, în ianuarie 2025 numărul contactărilor a crescut cu 84%.

Urmărește-ne și pe Google News
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere anul trecut față de anul 2023 CITEȘTE ȘI Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere anul trecut față de anul 2023

„Datele din ianuarie 2025 arată o piață imobiliară în creștere, atât în ceea ce privește prețurile, cât și interesul cumpărătorilor, reflectat în numărul tot mai mare de interacțiuni cu vânzătorii. Aceste evoluții subliniază importanța accesului la informații actualizate și relevante, pentru ca toți cei implicați în procesul de achiziție și nu numai să poată lua decizii informate”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Prețurile medii ale apartamentelor din BUCUREȘTI, în luna ianuarie 2025

În București, în ianuarie 2025, prețul mediu cumulat pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.917 euro pe metru pătrat, în creștere cu 12% față de ianuarie 2024. Apartamentele vechi au fost, în medie, cu 21% mai scumpe față de ianuarie 2024, având un preț mediu de 2.095 euro/mp, în timp ce apartamentele noi au crescut cu 2%, ajungând la un preț de 1.742 euro/mp.

Astfel, în ianuarie 2025, prețul mediu al unei garsoniere (40 mp) a fost de 76.680 euro, al unui apartament cu două camere (55 mp) de 105.435 euro, iar al unui apartament cu trei camere (75 mp) de 143.775 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, bucureștenii au plătit cu 8.059 euro mai mult pentru o garsonieră, cu 11.082 euro mai mult pentru un apartament cu două camere și cu 15.111 euro mai mult pentru un apartament cu trei camere.

Prețurile medii ale apartamentelor din CELE MAI MARI ORAȘE din țară, în luna ianuarie 2025

GRAFIC Bucureștenii au plătit în ianuarie 2025 cu peste 15.000 euro mai mult pentru achiziția unui apartament, comparativ cu anul trecut. Cele mai mari scumpiri au fost în Cluj-Napoca


CLUJ-NAPOCA

Prețul mediu pentru apartamentele din Cluj-Napoca a fost de 2.981 euro/mp, în creștere cu 15% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au ajuns la un preț mediu de 2.981 euro/mp, iar cele vechi la 2.980 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 119.240 euro, al unui apartament cu două camere de 163.955 euro și al unui apartament cu trei camere de 223.575 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 15.915 euro pentru o garsonieră, cu 21.884 euro pentru un apartament cu două camere și cu 29.842 euro pentru un apartament cu trei camere.

EXCLUSIV Mall-ul Veranda Obor, cu acționari ca familia Pogonaru, frații Pavăl (Dedeman), Evergent și Erste Bank, a fost scos la vânzare. Cine este interesat de achiziție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mall-ul Veranda Obor, cu acționari ca familia Pogonaru, frații Pavăl (Dedeman), Evergent și Erste Bank, a fost scos la vânzare. Cine este interesat de achiziție

IAȘI

Apartamentele din Iași au avut un preț mediu de 1.743 euro/mp, în creștere cu 15% față de ianuarie 2024. Locuințele noi s-au situat la un preț de 1.679 euro/mp, iar cele vechi la 1.805 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 69.720 euro, al unui apartament cu două camere de 95.865 euro și al unui apartament cu trei camere de 143.775 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, creșterile de preț au fost de 8.884 euro pentru o garsonieră, 12.216 euro pentru un apartament cu două camere și 16.658 euro pentru un apartament cu trei camere.

TIMIȘOARA

În Timișoara, în ianuarie 2025, prețul mediu al apartamentelor a fost de 1.739 euro/mp, în creștere cu 13% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au atins un preț mediu de 1.724 euro/mp, iar cele vechi au ajuns la 1.745 euro/mp.

Paradox. Etichetarea caloriilor pe meniurile retaurantelor ar putea agrava tulburările de alimentație CITEȘTE ȘI Paradox. Etichetarea caloriilor pe meniurile retaurantelor ar putea agrava tulburările de alimentație

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 69.560 euro, al unui apartament cu două camere de 95.645 euro și al unui apartament cu trei camere de 130.425 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 8.160 euro pentru o garsonieră, 11.220 euro pentru un apartament cu două camere și 15.301 euro pentru un apartament cu trei camere.

BRAȘOV

 În Brașov, prețul mediu al apartamentelor în ianuarie 2025 a fost de 2.133 euro/mp, în creștere cu 14% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au ajuns la un preț de 2.174 euro/mp, iar cele vechi au fost evaluate la 2.119 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 85.320 euro, al unui apartament cu două camere de 117.315 euro și al unui apartament cu trei camere de 159.975 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 10.650 euro pentru o garsonieră, 14.644 euro pentru un apartament cu două camere și 19.969 euro pentru un apartament cu trei camere.

SIBIU

Sibiu a înregistrat cel mai mare avans procentual, cu un preț mediu de 1.773 euro/mp, în creștere cu 21% față de ianuarie 2024. Prețul apartamentelor noi a ajuns la 1.723 euro/mp, iar al celor vechi la 1.802 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 70.920 euro, al unui apartament cu două camere de 97.515 euro și al unui apartament cu trei camere de 132.975 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 12.496 euro pentru o garsonieră, 17.182 euro pentru un apartament cu două camere și 23.429 euro pentru un apartament cu trei camere.

Beethoven și Marie Curie vs păsări și râuri. Ce va apărea pe noile bancnote euro CITEȘTE ȘI Beethoven și Marie Curie vs păsări și râuri. Ce va apărea pe noile bancnote euro

CONSTANȚA

În Constanța, prețul mediu al apartamentelor a fost de 1.953 euro/mp, în creștere cu 16% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi s-au situat la 1.980 euro/mp, iar cele vechi la 1,933 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 78.120 euro, al unui apartament cu două camere de 107.415 euro și al unui apartament cu trei camere de 146.475 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 10.984 euro pentru o garsonieră, 15.103 euro pentru un apartament cu două camere și 20.595 euro pentru un apartament cu trei camere.

ORADEA

În Oradea, prețul mediu al apartamentelor a fost de 1.696 euro/mp, în creștere cu 14% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au ajuns la 1.805 euro/mp, iar cele vechi la 1.664 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 67.840 euro, al unui apartament cu două camere de 93.280 euro și al unui apartament cu trei camere de 127.200 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 8.245 euro pentru o garsonieră, 11.336 euro pentru un apartament cu două camere și 15.459 euro pentru un apartament cu trei camere.

CRAIOVA

În Craiova, prețul mediu al apartamentelor a fost de 1.753 euro/mp, în creștere cu 15% față de ianuarie 2024. Apartamentele noi au atins 1.832 euro/mp, iar cele vechi 1.737 euro/mp.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 70.120 euro, al unui apartament cu două camere de 93.280 euro și al unui apartament cu trei camere de 127.200 euro. Comparativ cu ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 9.172 euro pentru o garsonieră, 12.611 euro pentru un apartament cu două camere și 17.197 euro pentru un apartament cu trei camere.

Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii în cunoștință de cauză.

viewscnt
Afla mai multe despre
apartamente
pret