Samsung acuză India că i-a reținut ilegal angajați și a copiat date confidențiale de pe telefoanele lor

Samsung acuză India că i-a reținut ilegal angajați și a copiat date confidențiale de pe telefoanele lor
scris astăzi, 18:32

Samsung a acuzat autoritatea pentru reglementarea concurenței din India că a reținut ilegal angajați ai săi și a confiscat date în timpul unui raid desfășurat în legătură cu o investigație antitrust privind Amazon și Flipkart, platformă deținută de Walmart, relatează Reuters.

Samsung a făcut subiectul unei investigații a Comisiei pentru Concurență din India (CCI), care a concluzionat în august că gigantul sud-coreean și alți producători de telefoane smart au încălcat legile antitrust prin faptul că au colaborat cu Amazon și Flipkart pentru a lansa produse exclusiv online, scrie hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Meta, TikTok și Google vor fi obligate să plătească pentru știri din Australia CITEȘTE ȘI Meta, TikTok și Google vor fi obligate să plătească pentru știri din Australia

Într-o plângere depusă pe 11 octombrie la Înalta Curte din orașul Chandigarh, Samsung solicită anularea constatărilor investigației care vizează acțiunile sale, argumentând că CCI a confiscat ilegal materiale de la angajații săi în timpul unui raid din 2022 la unul dintre furnizorii Amazon.

Conform documentului de 32 de pagini, care a fost obținut acum de agenția de presă Reuters, trei angajați ai Samsung se aflau în apropierea locului percheziției când agenții CCI i-au reținut, le-au confiscat telefoanele și au copiat toate datele confidențiale și protejate de pe ele.

„Întreaga acțiune de percheziție (…) este evident ilegală, iar orice material colectat astfel nu ar trebui utilizat și trebuie returnat prompt,” au scris în plângere avocații diviziei din India a Samsung Electronics.

CCI „trebuie să fie împiedicată să folosească sau să se bazeze pe datele și informațiile colectate ilegal,” a adăugat compania. Samsung și CCI nu au răspuns la întrebările adresate de Reuters.

Dispută între Samsung și autoritățile din India

Samsung a obținut un ordin de suspendare din partea Înaltei Curți, care a oprit temporar procedurile CCI, însă instanța nu s-a pronunțat încă asupra cererilor companiei de a returna datele confiscate și de a interzice utilizarea acestora de către comisie.

CCI a contestat în justiție ordinele asemănătoare de suspendare obținute de Samsung și alte 22 de părți la instanțele superioare din India. Săptămâna trecută, autoritatea de reglementare a solicitat Curții Supreme de la New Delhi să audieze toate contestațiile împreună, susținând că firmele încearcă să blocheze investigația.

Investigația CCI a concluzionat că Amazon și Flipkart au încălcat legile concurenței prin favorizarea anumitor vânzători pe platformele lor. Amazon și Flipkart au negat în repetate rânduri orice nereguli, chiar dacă retailerii tradiționali continuă să se plângă de reducerile mari de preț și alte practici neconcurențiale ale acestora.

VIDEO&FOTO RELOC Craiova, parte a GRAMPET Group, a efectuat cu succes proba de performanță a primei locomotive modernizate cu fonduri din PNRR CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO RELOC Craiova, parte a GRAMPET Group, a efectuat cu succes proba de performanță a primei locomotive modernizate cu fonduri din PNRR

În documentele depuse în instanță, Samsung a afirmat de asemenea că a fost identificată în mod eronat ca fiind implicată în încălcarea legilor concurenței în colaborare cu Amazon și Flipkart, deși a cooperat cu autoritatea de supraveghere și a furnizat informații doar în calitate de terță parte în acest caz.

Agenția Reuters comentează că implicarea producătorilor de smartphone-uri în investigația privind Amazon și Flipkart ar putea spori problemele juridice și de conformitate pentru companii precum Samsung.

În rapoartele publicate în august, CCI a notat că Samsung a fost implicată în lansări exclusive de telefoane pe Amazon și Flipkart, declarând că „exclusivitatea în afaceri este inacceptabilă” și împotriva concurenței libere și echitabile.

Potrivit Counterpoint Research, Samsung este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de smartphone-uri din India, cu o cotă de piață de 14%. Datum Intelligence estimează că 50% din vânzările de telefoane au fost realizate online anul trecut, în creștere de la 14,5% în 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
telefoane