Ministerul Apărării din Finlanda a anunțat că a blocat șapte tranzacții imobiliare care implicau doi cumpărători ruși, pe motiv că aprobarea acestor achiziții ar putea amenința securitatea națională, relatează Reuters.
Guvernul de la Helsinki încearcă de ceva timp să limiteze achiziționarea de proprietăți în apropierea unor locuri strategice de către cetățenii ruși, bazându-se pe reglementările existente. În acest sens, au fost blocate trei tranzacții în octombrie 2023 și alte trei în ianuarie anul acesta, scrie Hotnews.ro
„Ministerul Apărării investighează cu atenție antecedentele fiecărui cumpărător de proprietăți imobiliare care provine din afara UE și SEE,” a declarat ministrul Apărării, Antti Hakkanen, într-un comunicat. SEE se referă la Uniunea Europeană și la Spațiul Economic European, care include și Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
„Protejarea securității naționale este deosebit de importantă în actuala situație de securitate”, a adăugat acesta.
Deciziile de acum vizează o proprietate în Pargas, pe coasta sudică a Finlandei, și cinci proprietăți în Kokemaki, în partea de sud-vest a țării, a precizat ministerul într-un comunicat.
Cele două persoane implicate în tranzacții erau ambele cetățeni privați cu cetățenie rusă.
Guvernul Finlandei a propus în septembrie interzicerea achiziționării de proprietăți în țară de către majoritatea cetățenilor ruși.
Relațiile istoric tensionate dintre Helsinki și Moscova s-au deteriorat și mai mult de la declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina în 2022, determinând Finlanda să adere la NATO, după decenii de nealiniere.