Pentru mai multe ore, modelele lingvistice dezvoltate de OpenAI, în frunte cu ChatGPT, au fost indisponibile ca urmare a unei probleme tehnice.
Atât ChatGPT, cât și noul generator video Sora, au fost picate miercuri noaptea vreme de aproximativ șase ore.
Undeva în jurul orei locale 21, OpenAI a anunțat că a rezolvat problemele și că cele două modele lingvistice sunt, din nou, funcționale, fără a detalia.
CITEȘTE ȘI VIDEO Google a anunțat sosirea Gemini 2.0Alături de cei doi AI, au fost indisponibile și API-urile care facilitau legătura cu aceștia pentru aplicațiile terțe, astfel că și aplicații altor dezvoltatori bazate pe ChatGPT și Sora au fost de nefolosit în perioada respectivă.
Indisponibilitatea prelungită a lui ChatGPT vine într-un moment nepotrivit, la doar câteva ore după ce acesta a fost integrat oficial de Apple pe iPhone, iPad și Mac.
Sora, de cealaltă parte, a picat la mai puțin de două zile după ce a fost lansat oficial pentru abonații ChatGPT.
ChatGPT și Sora nu au fost singurele servicii populare care au întâmpinat dificultăți miercuri. Și platformele sociale deținute de Meta au picat in corpore și au fost de nefolosit.