Microsoft va permite clienților săi să creeze agenți autonomi de inteligență artificială, începând de luna viitoare

Microsoft va permite clienților săi să creeze agenți autonomi de inteligență artificială, începând de luna viitoare
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 19:00

Microsoft va permite clienților săi să creeze agenți autonomi de inteligență artificială, începând de luna viitoare, într-o nouă încercare de a valorifica tehnologia în plină expansiune, pe fondul creșterii atenției investitorilor asupra investițiilor masive ale companiei în AI, transmite Reuters.

Compania poziționează agenții autonomi – programe care necesită puțină intervenție umană, spre deosebire de chatbot-uri – drept "aplicații pentru o lume condusă de AI" care pot gestiona solicitările clienților, identifica oportunități de vânzări și gestiona inventarul, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Aplicația Foursquare va fi închisă CITEȘTE ȘI Aplicația Foursquare va fi închisă
Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Alte mari companii tehnologice, cum ar fi Salesforce, au evidențiat, de asemenea, potențialul acestor agenți, pe care unii analiști îi consideră un mod mai ușor de a monetiza miliardele de dolari investite în AI.

Microsoft a declarat că clienții săi pot folosi Copilot Studio – o aplicație care necesită puține cunoștințe de codare – pentru a crea astfel de agenți în regim de previzualizare publică, din noiembrie. Folosește mai multe modele AI dezvoltate intern și de OpenAI pentru acești agenți.

Compania introduce, de asemenea, 10 agenți gata de utilizare care pot ajuta la sarcini de rutină, cum ar fi gestionarea lanțului de aprovizionare, urmărirea cheltuielilor și comunicarea cu clienții.

Într-o demonstrație, McKinsey & Co, care a avut acces timpuriu la aceste instrumente, a creat un agent care poate gestiona solicitările clienților verificând istoricul interacțiunilor, identificând consultantul potrivit pentru sarcină și programând o întâlnire de urmărire.

Dacia Sandero, depășită în septembrie de trei rivale, dar rămâne lider în Europa CITEȘTE ȘI Dacia Sandero, depășită în septembrie de trei rivale, dar rămâne lider în Europa

"Ideea este că Copilot (chatbotul companiei) este interfața utilizatorului pentru AI", a declarat Charles Lamanna, vicepreședinte corporativ pentru Copilot în afaceri și industrie la Microsoft, pentru Reuters. "Fiecare angajat va avea un Copilot, agentul său personalizat de AI, și apoi va folosi acel Copilot pentru a interacționa cu o multitudine de agenți AI care vor exista."

Giganții tehnologici se confruntă cu presiunea de a arăta obținerea de randamente pe baza investițiilor lor masive în AI.

În ultimele luni, au apărut unele îngrijorări cu privire la ritmul de adoptare a Copilot, firma de cercetare Gartner afirmând în august că un sondaj realizat pe 152 de organizații IT a arătat că majoritatea nu și-au trecut inițiativele Copilot dincolo de stadiul pilot.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
inteligență artificială