Guvernul britanic condus de Keir Starmer vrea să dinamizeze economia prin stimularea companiilor din domeniul inteligenței artificiale

Guvernul britanic condus de Keir Starmer vrea să dinamizeze economia prin stimularea companiilor din domeniul inteligenței artificiale
scris ieri, 21:00

Premierul britanic, Keir Starmer, s-a angajat că va face din Regatul Unit un „lider mondial” în domeniul inteligenței artificială (IA), anunțând un plan de acțiune care urmează să atragă companii, investitori și să stimuleze o economie în declin, relatează AFP.

Vor fi implementate 50 de propuneri pentru a „elibera” potențialul acestei tehnologii, potrivit unui comunicat, începând cu crearea unor „zone de creștere a IA”. Autorizațiile de construire vor fi eliberate rapid pentru a ridica infrastructura și centrele de stocare a datelor (data centers).

Urmărește-ne și pe Google News
Condamnare istorică pentru România. Statul - obligat să retrocedeze 17.000 de hectare de pădure CITEȘTE ȘI Condamnare istorică pentru România. Statul - obligat să retrocedeze 17.000 de hectare de pădure

„Planul nostru va face din Regatul Unit liderul mondial” al IA, a afirmat premierul Keir Starmer, o tehnologie care va aduce ”schimbări incredibile” în domeniul medical, serviciilor publice și educației, arată G4Media.ro.

„Dar industria IA are nevoie de un guvern care să-i fie alături, care să nu stea cu brațele încrucișate și să nu lase oportunitățile să îi scape”, a spus liderul laburist în comunicat.

Acest plan, pe care prim-ministrul îl va prezenta luni într-un discurs, va permite să atragă în Regatul Unit companii de inteligență artificială, noi investiții și să creeze noi locuri de muncă, a declarat ministrul de finanțe Rachel Reeves.

Trei companii de tehnologie – Vantage Data Centres, Kyndryl și Nscale – s-au angajat deja să investească 14 miliarde de lire sterline (17 miliarde de euro) în Regatul Unit, pentru a dezvolta în special centre de stocare a datelor, a indicat guvernul.

Potrivit acestuia, proiectele lor ar urma să creeze aproape 13.000 de locuri de muncă.

Prima „zonă de creștere a IA” va fi implantată la Culham, în vecinătatea Universității Oxford (sud-estul Angliei).

Guvernul s-a angajat, de asemenea, să crească de 20 de ori capacitatea de calcul a Regatului Unit până în 2030, mai ales prin crearea unui nou „upercomputer”.

Samsung va lansa un abonament pentru smartphone-uri CITEȘTE ȘI Samsung va lansa un abonament pentru smartphone-uri

Laburiștii consideră că predecesorii lor conservatori au exagerat pericolele IA, cărora premierul Rishi Sunak le-a dedicat un summit în 2023, în detrimentul beneficiilor acestei tehnologii.

Premierul Keir Starmer, venit la putere în iulie, a făcut din relansarea economică prioritatea mandatului său.

Dar se luptă să își îndeplinească promisiunile cu o creștere lentă, costuri în creștere ale împrumuturilor și o liră în scădere, ceea ce ar putea duce la majorări suplimentare de taxe sau tăieri bugetare.

viewscnt
Afla mai multe despre
keir starmer
ai