Arm pregătește scumpiri masive și dezvoltarea propriilor cipuri

Arm pregătește scumpiri masive și dezvoltarea propriilor cipuri
scris ieri, 18:39

Arm s-a săturat să fie doar furnizorul de tehnologie pentru producătorii de cipuri, care fac în acest fel foarte mulți bani, în vreme ce compania britanică are venituri modeste pentru această industrie.

CEO-ul Arm Rene Haas și SoftBank Group, care deține 90% din companie, pregătesc scumpirea tehnologiilor pe care le licențiază către producătorii de cipuri cu până la 300%, conform surselor citate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Sunt șanse mari ca aceste scumpiri să se vadă în prețurile de vânzare ale smartphone-urilor și ale celorlalte dispozitive bazate pe astfel de cipuri.

Livrările de smartphone-uri au crescut după doi ani de declin. Liderul pieței se menține CITEȘTE ȘI Livrările de smartphone-uri au crescut după doi ani de declin. Liderul pieței se menține

Tehnologiile Arm se află la baza cipurilor dezvoltate de companii precum Apple și Qualcomm, acesta din urmă dezvoltând cipurile Snapdragon, prezente pe un mare număr de smartphone-uri.

În plus, compania britanică vrea să-și dezvolte propriile cipuri și să concureze chiar cu clienții săi actuali.

Asta după ce, vreme de multe decade, Arm a fost o companie „low profile”, care a stat cuminte în spatele tehnologiilor pe care le-a licențiat către producătorii de cipuri.

În anul fiscal 2024, Arm a avut venituri de 3,23 milioane de dolari, în vreme ce divizia de hardware a Apple (care folosește tehnologia Arm) a câștigat de 90 de ori mai mulți bani.

viewscnt
Afla mai multe despre
arm
scumpiri
cipuri